Potrivit unui Proiect de Lege adoptat recent de Parlament, foștii deținuții politici și cei persecutați din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, care au fost internate în spitale de psihiatrie sau cărora a fost stabilit domniciliu obligatoriu, vor primi beneficii sporite. Inițiatorul legii Éva Andrea Csép, deputat UDMR Mureș, a declarat că această modificare era necesară, deoarece aceste două categorii, deși primeau beneficii de la stat, acestea nu erau proporționale cu valorile acordate celorlalte categorii.
„În sensul modificărilor adoptate, persoanele internate în spitale de psihiatrie și cei cărora a fost stabilit domniciliu obligatoriu, vor beneficia de o indemnizație lunară de 350 de lei pentru fiecare an de internare abuzivă sau de domniciliu obligatoriu, în locul celor 200 de lei acordate în prezent” – a declarat deputatul, adăugând astfel, că amendamentul este menit să completeze o lege adoptată anterior de guvern pentru a actualiza valoarea indemnizației persoanelor persecutate din motive politice, dar cele două categorii menționate mai sus au fost omise, deci a fost nevoie urgent de a remedia situația.
„Statul are datoria de a acorda o atenție specială acestor persoane care au fost lipsite ilegal de libertatea și proprietatea lor din motive politice. Chiar dacă indemnizația lunară acordată astfel, nu-i compensează pe cei care au suferit în timpul dictaturii, totuși creșterea acestora este cu siguranță binevenită ” – a subliniat Dna. Csép, secretarul comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.
Legea intră în vigoare după promulgarea de către Președintele României și publicarea acesteia în Monitorul Oficial.