Deca a declarat că vor exista două tipuri de bursă: una pentru elevii care merg la olimpiade, concursuri și au medii peste 9.50 și un alt tip de bursă pentru cei care au rezultate mai slabe, dar vor să facă progrese și să învețe.
Am gândit un sistem în care să-i premiem pe cei care depun un efort să fie cei mai buni din clasă. Din fiecare clasă, în fiecare școală, cu rezultatele aferente. Problemele de „sub media cinci” apar exclusiv la clasa a 9-a, pentru că acolo se face distribuția în funcție de Evaluarea Națională. Dacă am fi luat media de la clasa a 8-a – deși ar fi fost inechitabil, pentru că media de la clasa a 8-a era dată de profesori din școli diferite, – lucrurile n-ar mai fi arătat așa.
Vorbim despre 1.250.000 de burse, vorbim despre creșteri de cuantumuri. Bursa de merit, de exemplu, a crescut la 450 lei, de la 200, bursa socială de la 200 la 300 lei și avem 750.000 de burse sociale. Și asta ne spune mult despre starea socio-economică a familiilor.
Ceea ce vom face la începutul anului următor este ca, pe baza feedback-urilor venite, să punem în dezbatere niște modificări la metodologia de burse pentru anul viitor.
Asta înseamnă ca ceea ce avem acum – 30% dintre copii primesc bursă de merit,- să fie separat în două categorii: bursa de merit, pentru că înțeleg că societatea își dorește o definiție mai strictă a noțiunii de merit. Și atunci să mergem pe o concursuri, olimpiade plus (medii) peste 9,50, adică copiii cu rezultate foarte bune și să existe o altă bursă, bursa de reziliență, care să aibă scopul motivării copiilor din fiecare clasă, a celor mai buni copii din fiecare clasă.”
În plus, susține ministrul Educației, bursele vor fi acordate elevilor care nu vor avea absențe.
Sursa: StirilePROTV