Tinovul de la Fântâna Brazilor este situat la o altitudine de cca 950 m în partea central-vestică a platoului vulcanic Praid-Dealu al Munţilor Gurghiu.
Tinovul de la Fântâna Brazilor a fost declarat sit Natura 2000 în anul 2007. În literatura de specialitate apare sub numele de Luc sau Ruc, dar printre localnici locului i se zice în general Datka. Tinovul reprezintă cel mai vestic tinov cu pinet din Carpaţii Orientali. Este înconjurat de o pădure de molid (Vaccinio-Piceetum abietis) care se prelungeşte până la mlaştina La Pod.
Dintre speciile faunistice importante sunt de menționat: broasca roşie se pădure (Rana dalmatina), broasca roşie de munte (Rana temporaria), salamandra (Salamandra salamandra), respectiv şopârla de munte (Zootoca vivipara).
Se poate vizita pe o potecă de vizitare elaborat cu ajutorul donației localnicilor.
Poteca de vizitare Taiga prezintă procesele specifice mlaștinilor turboase, prezintă specificul creșterii lente a coniferelor, prezintă specii specifice acestor habitate siberiene: plante insectivore și otrăvitoare.
Se poate vizita și pe cont propriu: Vă rugăm să plătiți tariful de vizitare la micul magazin dinaintea Tinovului.
Dacă doriți un ghidaj profesionist, apelați numărul de telefon afișat pentru rezervare în prealabil.
Sursă text și foto: https://www.korpa.ro/
Foto: Visit Harghita
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.