În următorii șapte ani, numărul angajaților din Debrețin, Ungaria, ar putea crește cu 35.000 de persoane, care, împreună cu familiile lor, ar putea crește populația orașului cu 56.000 de locuitori, a declarat viceprimarul orașului Debrețin, Lajos Barcsa, pentru portalul Dehir.hu, scrie Rador. Debrecen ar putea asista la o adevărată migrație în următorii ani, când populația orașului ar putea crește până la un sfert de milion de locuitori până în 2030, datorită fabricilor care se construiesc și a noilor locuri de muncă – despre acest aspect a vorbit viceprimarul orașului, Lajos Barcsa, în cadrul unui eveniment organizat de filiala Hajdú-Bihar a Asociației pentru Știința Transporturilor și Societatea de Transport din Debrecen (DKV), prilej cu care edilul a împărtășit publicului ideile sale de dezvoltare.
Potrivit lui Lajos Barcsa, o parte semnificativă a necesităților de dezvoltare a transporturilor este generată de consolidarea economiei, în condiţiile în care din 2015 au fost anunțate investiții de tip greenfield în valoare de peste 4 mii de miliarde de forinți, dintre care mai multe sunt în curs de implementare, inclusiv cele mai mari două investiţii, uzinele BMW și CATL. Ca urmare a acestor procese, scăderea populației în Debrețin este semnificativ mai mică în comparaţie cu media națională, iar în zonele mai dens populate, numărul locuitorilor a crescut, ceea ce duce, implicit, la o creștere a numărului de deplasări.
Ca urmare a actualelor procese de dezvoltare economică, Primăria estimează că numărul locurilor de muncă în Debrecen va crește cu 35 de mii de persoane până în 2030 (în 2014 numărul angajaţilor era de 62 de mii de persoane, în prezent fiind 81 de mii).
Potrivit viceprimarului, orașul este interesat să atragă cât mai mulți oameni ca să lucreze acolo, ceea ce reprezintă şi un interes material al oraşului, deoarece este inutil să mărească impozitul pe profit dacă nu crește populația. Însă creșterea populației din Debrețin este împiedicată de prețurile foarte mari ale imobilelor, motiv pentru care orașul dorește să construiască locuințe, iar reglementările sprijină, de asemenea, investitorii privați. Viceprimarul ungar a adăugat că va fi nevoie de mii de locuințe, iar acolo unde vor avea loc dezvoltări majore de locuințe, sistemul de transport va trebui, de asemenea, să fie îmbunătățit.