Luni, 07.12.2020, în jurul orei 06:40, personalul medical al Penitenciarului Târgu-Mureș a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane custodiate care nu prezenta semne vitale. Prin apelarea serviciului unic de urgență 112, a fost solicitat sprijinul unui echipaj SMURD, însă, în ciuda eforturilor personalului specializat, a fost declarat decesul.
În conformitate cu prevederile legale, administrația locului de deținere a procedat la informarea: familiei persoanei decedate, Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș, Institutului de Medicină Legală Târgu-Mureș.
Menționăm că decesul indicat nu intră sub incidența actualului context epidemiologic, cauzele și împrejurările concrete ale producerii acestuia urmând a fi stabilite de organele judiciare competente, se arată în comunicatul semnat de Subinspector de poliție penitenciară Tatiana Maria MACARIE.