În urma primirii unei invitații din partea Primăriei Yavoriv, respectiv a primarului orașului Yavoriv, o delegație a municipiului Reghin a participat la o întâlnire a orașelor înfrățite în orașul din Ucraina. Delegația condusă de consilierul Alexandru Pușcaș a onorat invitația primarului Pavel Bakunets pentru a participa la o manifestare denumită ”Zilele Orașului Yavoviv”. Delegaţia a fost întâmpinată extrem de călduros de către reprezentanţii municipalităţii Yavoriv, o administrație compusă din tineri ambițioși și serioși, cu un primar în vârstă de doar 32 de ani.
Demersuri pentru o înfrățire între Reghin și Yavoriv, Ucraina
Pe parcursul celor trei zile, reprezentanții primăriei Yavoriv au însoțit cele 6 delegații prezente în orașul lor la diferite obiective semnificative ale orașului, reliefând similitudini dintre poporul ucrainian și cel român. S-au discutat aspecte referitoare la istoria orașului, obiceiuri tradiționale, precum și la potențialul economic pe care îl dezvoltă comunitatea orașului, prin reprezentații săi. În cadrul discuțiilor s-a subliniat faptul că orașul ucrainian își dorește o înfrățire cu municipiul Reghin, consolidarea și lărgirea legăturilor cu municipiul nostru în vederea schimbului de experiență în domeniile economic, cultural, sportiv și artistic, precum și menținerea și dezvoltarea unor legături permanente de prietenie și cooperare în beneficiul ambelor părți.
Delegația Primăriei Municipiului Reghin a participat la festivitatea de deschidere a „Zilelor Orașului Yavoriv. În cadrul festivității, consilierul Alexandru Pușcaș, reprezentant al delegației oficiale din partea Primăriei Municipiului Reghin a adresat câteva cuvinte celor prezenți în centrul orașului:
”Domnule primar, doamnelor și domnilor reprezentanți ai delegațiilor, ai instituțiilor și a autorităților locale și regionale! Dragi prieteni, cetățeni ai orașului Yavoriv, vă mulțumim pentru invitație și primirea călduroasă! Aducem cetățenilor din Yavoriv și dvs., tuturor, salutul cetățenilor orașului nostru și mai aducem totodată și dorința lor de colaborare în domeniile de interes comun pentru o dezvoltare echilibrată. Înfrățirea celor două orașe să se concretizeze în proiecte comune economice, sociale și culturale. Fiindcă azi am pus piatra de temelie pentru ceea ce va urma, alți pași, alte etape, pentru că în fiecare domeniu de colaborare avem ce învăța unii de la alții și vom putea să ne cunoaștem mai bine. Speram ca aprobarea înfrățirii și a înțelegerii de colaborare dintre municipiul Reghin și orașul Yavoriv să fie un moment de bun augur pentru cele două localități. Vă mulțumesc dragi gazde pentru tot, pentru primire, pentru găzduire, pentru preocuparea dvs. cu noi, delegația orașului Reghin, să ne simțim bine în frumosul dvs. oraș și în Ucraina, în general. Vom rămâne cu amintiri deosebite și cu dorința de a reveni mereu în mijlocul dvs., așa cum și dvs. veți fi mereu bineveniți și așteptați în Reghin care va deveni a doua dvs. casă. Să fie într-un ceas bun și să ne ajute D-zeu să reușim în tot ceea ce ne-am propus! Vă mulțumim și vă transmitem salutările oficialităților din Reghin!”
Iavoriv este un oraș situat în partea de vest a Ucrainei, nu departe de frontiera poloneză. La recensământul din 2013 avea o populație de 12.905 locuitori. Localitatea a fost atestată documentar pentru prima oară în 1376, iar din 1569 a beneficiat de privilegiile legii Magdeburg.
GRAMA IMOLA
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.