- Continuă proiectul de investiții pe traseul Promenada Mall – Mureș Mall, până în prezent fiind finalizată circa 30% din lungimea totală de 13 kilometri a rețelei ce urmează să fie modernizată;
- Compania a demarat un alt proiect de investiții pe Calea Sighișoarei, unde vor fi înlocuiți 2 kilometri din rețeaua de gaz;
Delgaz Grid continuă, în această perioadă, la Târgu Mureș, una dintre cele mai importante lucrări de investiții pentru modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale pe strada Gheorghe Doja – DN 60, pe traseul Promenada Mall – Mureș Mall.
Până în prezent au fost înlocuite conducte și branșamente de gaz pe o lungime de aproximativ 4 kilometri, pe traseul cuprins între Promenada Mall și strada Dezrobirii, reprezentând circa 30% din lungimea rețelei ce va fi modernizată. Urmează ca, pe parcursul lunii august, carosabilul să fie asfaltat și astfel adus la starea inițială. Lucrările de asfaltare se vor desfășura pe toată zona afectată, pe traseul cuprins între sensul giratoriu al autostrăzii și strada Rampei.
În prezent, lucrările de înlocuire a conductelor și branșamentelor au ajuns în dreptul străzii Hunedoara din cartierul Mureșeni și se execută în timpul nopții. Pentru a face posibilă realizarea acestui proiect, este necesară restricționarea circulației rutiere în zona lucrărilor, pe o lungime cuprinsă între 50 și 200 de metri, în funcție de tronsonul la care se lucrează.
Proiectul de investiții presupune lucrări complexe de înlocuire a conductelor stradale de gaze naturale şi a 240 de branşamente, pe o lungime totală de peste 13 kilometri, cu o valoare de peste 24 de milioane de lei (circa 5 milioane de euro). Investiția are ca scop creșterea siguranței în alimentarea cu gaze naturale și îmbunătățirea serviciului de distribuție pentru mai mult de un sfert din populația municipiului și are durata de execuție 24 de luni, cu termen de finalizare anul 2023.
Tot la Târgu Mureș, Delgaz Grid a demarat un alt important proiect de investiții care constă în înlocuirea de conducte și branșamente gaze naturale pe o lungime de aproximativ 2 kilometri pe Calea Sighișoarei, în dreptul străzii Pășunii până pe bd. 1 Decembrie 1918. Valoarea investiției este de aproape 4 milioane de lei și are ca termen de finalizare luna decembrie a acestui an.
Delgaz Grid colaborează cu autorităţile locale şi depune toate eforturile pentru a reduce la minimum disconfortul generat de aceste lucrări de investiţii. Compania le cere scuze tuturor celor afectați și le mulțumește pentru înțelegerea și sprijinul acordat în vederea realizării acestor proiecte importante pentru locuitorii municipiului Târgu Mureș.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.