Instalațiile de utilizare ale consumatorilor (țevi, aparate de utilizare etc.) și elementele componente ale sistemului de distribuție (conducte, branșamente, fitinguri, armături, regulatoare, contoare etc.) nu vor fi modificate pentru acest proces.
„În casele clienților vom replica practic exact ceea ce am făcut în poligonul de la Mediaș, cu instalațiile și aparatele de utilizare existente, fără nicio modificare și în condiții de siguranță. Înainte de toate, vom efectua o verificare riguroasă a întregii instalații de utilizare a gazelor naturale, inclusiv a aparatelor, pentru a ne asigura că acestea sunt etanșe și funcționează corespunzător. De asemenea, vom analiza gazele de ardere. După aceasta, vom opri alimentarea cu gaze naturale, vom conecta la instalația de utilizare a clientului o butelie de amestec gaze naturale (80%) și hidrogen (20%) gata pregătită și vom vehicula acest amestec prin instalație și aparate de utilizare. Vom verifica parametrii de funcționare și vom măsura concentrația gazelor de ardere. Ulterior, vom face același lucru la revenirea pe gaze naturale, ca să asigurăm clientul că aparatele nu au fost afectate în niciun fel de amestecul utilizat”, a explicat dr. ing. Cristian Călin, manager tehnic gaz, coordonatorul proiectului.
Primul test de acest fel din țară a fost deja efectuat de specialiștii din echipa de proiect, în județul Mureș, acasă la unul dintre directorii generali adjuncți ai companiei Delgaz Grid şi se poate viziona aici.
„După cum am observat la mine acasă, nu este nicio diferenţă între flacăra dată de alimentarea cu gaze naturale şi cea cu amestec de hidrogen și gaze naturale. Putem găti la aragazele noastre folosind şi hidrogen și putem produce apă caldă şi căldură în anotimpul rece folosind aceeași centrală. Practic, confortul nostru poate fi același cu cel dat de gazele naturale. Este important să reținem că utilizarea acestui amestec ajută la reducerea emisiilor de carbon, deci la un mediu înconjurător mai puțin poluat, conform valorilor indicate de analizorul de gaze arse. Un aspect deosebit de important este faptul că utilizarea amestecului este la fel de sigură ca şi cea a gazelor naturale”, a declarat Anca Evoiu, director general adjunct al Delgaz Grid.
„Am ajuns în prima casă cu amestecul de gaze naturale și hidrogen. Prin aceasta, demonstrăm practic că amestecul se poate folosi fără probleme pe actualele conducte și aparate de gaze naturale. Este o premieră pentru Delgaz Grid și pentru România, ceea ce ne face să fim încrezători în ceea ce priveşte viitorul hidrogenului şi utilizarea sa pe scară largă în locuinţele noastre”, a precizat Cristian Secoşan, directorul general al Delgaz Grid.
Testele durează câteva ore, iar după încheierea acestora va fi reluată alimentarea cu gaze naturale din rețea. La final, specialiștii Delgaz Grid vor efectua din nou o verificare a instalației de utilizare gaze naturale, inclusiv a aparatelor, pentru a se asigura că totul funcționează perfect. Compania va suporta costul utilităților necesare pentru efectuarea testelor: gaze naturale, apă, electricitate.
Testarea în condiții reale la clienți reprezintă prima parte din etapa a 2-a a proiectului 20HyGrid, lansat în premieră în România în toamna anului trecut, după finalizarea testelor la Dârlos. În luna august urmează probe în a doua localitate selectată de companie, respectiv Gornești din județul Mureș – care devine prima localitate din România cu rețea din oțel ce va fi testată.
Testele la clienți vor fi realizate de specialiştii Delgaz Grid care au dobândit experiență și certificare în Germania, unde au testat, la DVGW/EBI (Der Deutsche Verein des Gas und Wasserfaches/EBI Engler Bunte Institute), o prestigioasă instituție tehnico-științifică care funcționează în cadrul Institutului de Tehnologie din Karlsruhe, amestecuri de gaze naturale cu diferite adaosuri de hidrogen pe diferite sisteme de ardere: centrale termice, convectoare, aragaze, arzătoare din sobe de încălzit și gătit.
Au fost testate centrale termice, aragaze, convectoare, aparate de preparat apă caldă, arzătoare din sobe de gătit, încălzit etc. De exemplu, au fost făcute probe atât pe centrale termice existente, modele mai vechi, fără condensație, instalate înainte de 2015, precum și pe centrale în condensație, instalate în special după 2015, respectiv aparate de generație nouă, care sunt deja pregătite pentru un amestec cu 20% hidrogen.
Rezultatele au fost conform așteptărilor, toate aparatele funcționând fără nicio problemă cu amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%).
Despre proiectul 20HyGrid
Delgaz Grid și-a asumat, în premieră în România, realizarea primului proiect care are ca obiectiv testarea încălzirii sustenabile a locuințelor pe baza unui amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%). Proiectul, denumit 20HyGrid, se desfășoară în perioada noiembrie 2022 – octombrie 2024 și urmărește să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă și sigură adăugarea de hidrogen, în proporție de 20% din volum, în rețelele de distribuție și instalațiile de utilizare a gazelor naturale existente în România. Instalațiile de utilizare ale consumatorilor și elementele componente ale sistemului de distribuție nu vor fi modificate pentru acest proces. Rezultatele proiectului vor servi drept model de bună practică pentru viitoarele proiecte și pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii, inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere și a hranei.