Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pe câteva străzi din Luduş, mâine, 19 septembrie
Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pe câteva străzi din Luduş, mâine, 19 septembrie

Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pe câteva străzi din Luduş, mâine, 19 septembrie

Pentru efectuarea unor lucrări specifice de cuplare a conductelor noi la reţeaua de distribuţie, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, joi, 19 septembrie, începând cu ora 11.00, pe străzile Mihai Eminescu, Câmpului, Izvorului, 8 Martie, Morii, Traian, Dorului şi Frăgarilor din oraşul Luduş.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 17.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Lucrările de cuplare a conductelor noi la sistemul de distribuţie constituie o etapă a unui proiect de investiţii al companiei care a vizat înlocuirea de conducte şi branşamente de gaze naturale în lungime de peste 4 kilometri iar investiţia, în valoare de 1,1 milioane de lei, are ca scop îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii din Luduş.

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2 miliarde de euro.