Consiliul Județean Mureș a aprobat ieri, în ședință, Acordul de Implementare a Priorităților, ce stabilește obiectivele și acțiunile specifice pentru tranziția energetică și dezvoltarea sustenabilă a economiei locale.
Măsurile trasate prin obiective vor fi implementate la nivelul întregului județ, de coordonarea și monitorizarea lor ocupându-se noua structură Delivery Unit Mureș (DU MS) ce va funcționa în directa subordine a președintelui CJ Mureș.
“Avem avantaje competitive pe care alte județe nu le au și am gândit aceste obiective acomodând nevoia noastră de a diversifica mixul energetic cu oportunitățile de construcție și dezvoltare deja aflate în faza de planificare. Centrul expozițional, parcul fotovoltaic de lângă aeroport sunt două astfel de exemple. Am toată încrederea în echipa Delivery Unit că va accelera implementarea obiectivelor ”, a declarat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.
Reprezentanții Consiliului au beneficiat de consultanță din partea experților Pur și Simplu verde în acest demers.
“Efortul este unul considerabil și cu bătaie pe termen lung. Ce face CJ Mureș ar trebui să fie un exemplu pentru toate județele aflate în Mecanismul de Tranziție Justă, și mai mult decât atât, explorarea unor canale mai puțin cunoscute la nivelul României în materie de resurse energetice e un act de curaj și de ambiție și ar trebui încurajat”, a explicat Ioana Petrescu, președinte Pur și Simplu Verde.
Obiectivele trasate astăzi prin Acordul de Implementare au fost bine primite și de mediul privat.
“Ne bucurăm că o astfel de inițiativă a prins nu doar contur, dar și rădăcini în județ. Ca reprezentant al mediului de afaceri din economia locală, dezvoltarea energetică este o direcție strategică sănătoasă care ne sprijină în planurile noastre pe termen lung în județ”, a spus Volker Raffel, Director General E.ON România.
Obiectivul specific 1: CENTRU EXPOZITIONAL ȘI TEHNOLOGIC – construirea unui centru expozițional și tehnologic cu emisii reduse de dioxid de carbon care va găzdui și un centru de inovare în parteneriat cu universități locale și va încuraja nu numai colaborarea dintre universități și mediul de afaceri, ci și construirea de firme noi în zona de eficiență energetică și energie verde.
Obiectivul specific 2: PRODUCERE DE ENERGIE VERDE ȘI ASIGURAREA EFICIENȚEI ENERGETICE – construirea unui parc fotovoltaic pe terenul aeroportului care va deservi necesarul de energie electrică al aeroportului și al parcului industrial, precum și realizarea de proiecte energetice integrate pentru clădirile publice care vor include scăderea costurilor cu energia prin anveloparea lor, îmbunătățirea confortului termic prin generarea de căldură pe baza de hidrogen și creșterea eficienței energetice prin implementarea de sisteme de iluminat inteligente.
Obiectivul specific 3: ECO MOBILITATE – urmărește decarbonizarea sistemului de transport local prin promovarea unei mobilități verzi pe baza de hidrogen și electrică în sistemul educațional, turism, și în cadrul aeroportului din Târgu Mureș.
Obiectivul specific 4: DEZVOLTAREA PARCULUI INDUSTRIAL – extinderea parcului industrial pentru încurajarea investițiilor și a mediului de afaceri, precum și construirea unei stații noi de epurare a apei și recondiționarea celei deja existente pentru deservirea zonei existente a parcului industrial, cât și a celei nou extinse.
Obiectivul specific 5: PREGĂTIREA FORȚEI DE MUNCĂ –urmărește calificarea tinerilor și recalificarea forței de muncă existente în noile domenii de dezvoltare din județ. Obiectivul specific 5 include pe scurt: identificarea domeniilor și calificărilor de interes, precum și a operatorilor economici care sunt interesați de realizarea unor programe de învățământ dual; modernizarea liceelor tehnice, industriale, duale (dotarea laboratoarelor, etc.), recalificarea angajaților în energie verde cu ajutorul unităților de învățământ și a companiilor locale interesate; programe pentru elevi clasa a VII-a și a VIII pentru a promova beneficiile absolvirii liceelor tehnice, profesionale și a instituțiilor de învățământ dual.
Obiectiv specific 6: INSTRUMENTE DIGITALE – dezvoltarea unui ansamblu de instrumente digitale pentru eficientizarea procesului de management al deșeurilor și implicarea cetățenilor. Obiectivul specific 6 implică dezvoltarea și operaționalizarea unui instrument electronic de raportare (dinspre operatori, centre de tranzit spre ADI și dinspre ADI spre CJ); preluarea datelor și vizualizarea lor în formate ușor de înțeles pentru cetățeni și factorii decizionali în platforme online (websites) dedicate; crearea unor instrumente online de stimulare a colectării selective (simulatoare de calcul a economiilor realizate, a impactului pentru natură etc.) și punerea la punct a unor campanii online și offline de promovare a instrumentelor menționate și a rolului CJ pentru ca județul Mureș să devină campion în ce privește managementul deșeurilor.
Info de background
Conceptul Delivery Unit a fost implementat prima dată de autoritățile din Marea Britanie, prin crearea unei astfel de unități la nivelul Cancelariei Prim-ministrului britanic din anii 2000. În ultimii 20 de ani, însă, modelul a fost reprodus la nivelul Guvernelor, ministerelor, administrațiilor prezidențiale și la nivelul autorităților locale, pe tot globul.
Pactul Ecologic European (European Green Deal) (2019) stabilește demersurile pe care Comisia Europeană le are în vedere în scopul facilitării atingerii obiectivului de neutralitate climatică (2050).
Pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului 2050, Comisia Europeană a propus, în 2020 un plan cuprinzător pentru creșterea obiectivului 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu cel puțin 55% față de nivelul din 1990. Creșterea țintei 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UE va implica revizuirea legislației relevante cu scopul de a atinge noul obiectiv precum și neutralitatea climatică în 2050.
Mecanismul pentru o Tranziție Justă. Mecanismul se va concentra asupra regiunilor și a sectoarelor celor mai afectate de tranziție, deoarece acestea depind de combustibilii fosili sau de procese cu emisii ridicate de dioxid de carbon. Acesta va beneficia de finanțare atât din partea bugetului UE, cât și din partea grupului Băncii Europene de Investiții, pentru a mobiliza resursele private și publice necesare. Mecanismul vine în completarea contribuției substanțiale a bugetului UE, inclusiv prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională și Fondul Social European Plus.
Contact:
comunicare@pursisimpluverde.ro
www.facebook.com/pursisimpluverde
www.instagram.com/pursisimpluverde
www.youtube.com/channel/UCLsO3ZPkmI0GgdwsMM1n7zg