Delta Dunării este printre cele mai vândute destinaţii turistice. Potrivit AMDTDD, toate pensiunile din Deltă sunt ocupate în proporţie de până la 95% în perioada mini-vacanţei de Paşte.
Echipele de pescari împânzesc braţul Sfântu Gheorghe al Dunării şi ar face invidioasă orice echipă sportivă din lume, poate şi Chicago Bulls, echipa în care a jucat Michael Jordan, având în vedere modul în care colaborează pescarii pentru a prinde scrumbia.
Femeile din sat, îmbrăcate în costume tradiţionale, le oferă turiştilor un spectacol folcloric.
În timpul info-trip-ului organizat de AMDTDD, conducerea asociaţiei a anunţat că luna viitoare Alianţa pentru Turism va prezenta guvernanţilor un proiect de lege pentru organizarea asociaţiilor de management al destinaţiilor turistice pe trei paliere, local, regional şi naţional, astfel încât la nivelul Deltei se va organiza o organizaţie dedicată în principal localităţilor izolate de ape.
Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES