Denisa Oprea a intrat cu prima medie (9.97) la Facultatea de Farmacie, programul de studii Farmacie în limba română. În rândurile de mai jos, Denisa ne împărtășește de ce a ales să studieze Farmacia la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.
„Nu am visat de la început la profesia de farmacist, dar întotdeauna m-a interesat vindecarea oamenilor. Perioada de pregătire pentru examenul de admitere a fost destul de scurtă și intensă, dar fiecare oră petrecută cu manualul de chimie în mână m-a provocat să înțeleg mecanismele cotidiene, lucrurile mărunte a căror importanță este ascunsă de ochii noștri (cum apar culorile, efectele benefice ale dinamitei, cu ce se alimentează mașina pe care o conduc și multe altele). Poate că perioada copilăriei petrecută la sat a impregnat cumva remediile naturii în inima mea. „Totul e chimie” a fost deviza cu care am terminat anii de liceu.
Nu am îndrăznit să visez să devin studentă într-o universitate atât de prestigioasă. Alături de mine au stat profesori înțelegători, înarmați cu răbdare și părinți cu multă înțelepciune. Am fost exemplul de 1% talent și 99% muncă asiduă. S-a demonstrat astfel că motivația și disciplina depășesc cu mult aptitudinile înnăscute.
Indiferent de costurile pe care activitatea într-o farmacie le implică, suntem datori să participăm la alinarea suferințelor. Iar farmacia nu este menită să fie o simplă sursă de venit. În cadrul ei se nasc o mulțime de posibilități. Suntem dornici să îmbogățim domeniul farmaceutic din țara noastră și să prezentăm cu mândrie noi metode de vindecare cu cât mai puține efecte adverse.
Îmi doresc ca UMFST să fie locul unde vom crește exponențial din punct de vedere intelectual și unde performanța va aduce beneficii tuturor. Însă, personal, îmi doresc să ne dezvoltăm și capacitățile relaționale în calitate de consultanți.”
Admitere septembrie 2023
21 locuri la buget – Farmacie (limba română)
12 locuri la buget – Farmacie (limba maghiară)
20 locuri cu taxă
Înscrieri online: 1 – 6 septembrie 2023
Proba scrisă: 8 septembrie 2023
Metodologia de admitere este identică cu cea din sesiunea iulie 2023.