Dental Evolution la Târgu Mureș
Dental Evolution la Târgu Mureș

Dental Evolution la Târgu Mureș

Două sâmbete pline de activități interesante pentru cei pasionați de medicină dentară. 19 și 26 martie au fost zilele care au adus o mulțime de studenți laolaltă, prin prisma evenimentului Dental Evolution, care s-a desfășurat la Tîrgu Mureș. Proiectul s-a adresat studenților mediciniști de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMFSTGEP Tg. Mureș. Workshopurile hands-on au avut scopul de a dezvolta dexteritatea viitorilor dentiști, de a le spori atenția și de a le maximiza aptitudinile. Cu ocazia evenimentului, organizatorul – OSMD – a sărbătorit 10 ani de activitate.

Workshop-urile practice au fost completate de cursuri teoretice, cele două modalități de învățare intercalându-se pe parcursul unei zile. Astfel, evenimentul a luat startul sâmbătă, 19 martie la ora 09:00 și au fost mai multe teme discutate în paralel, ca studenții să aleagă ceea ce li se pare mai atractiv.

Au fost abordate teme diverse, cum ar fi Instrumentarea rotativă a sistemelor endodontice sau Simplu despre complex – intervenții minime pentru rezultate maxime. La eveniment au participat aproximativ 50 de studenți și s-au bucurat de atenția mai multor medici din Mureș și Cluj.

ANAMARIA LUISA MARCU