Privită cu ochii profesionistului, înțelegând prin aceasta funcționarul de carieră și nu funcționarul public de ocupație, descentralizarea ca proces, parafrazând un confrate, se vede „ca o mai des centralizare”.
Fac această aserțiune având la bază atât elemente de ordin politico-juridice, cât și elemente economico-financiare. Niciodată și nicăieri în lume nu se poate concepe ca un serviciu prestat pentru cetățean să nu fie executat de către persoane fizice sau juridice având o anumită calificare și o legitimitate dobândită în urma unui proces democratic sau a unei selecții riguroase, fără să aibă la bază asigurate resursele financiare.
De asemenea, sunt stabilite o serie întreagă de reguli generale: etapele transferului de competență, cadrul instituțional al procesului de descentralizare. După opinia mea, principiile pe baza cărora ar trebui să se desfășoare procesul descentralizării, pe care am să le enumăr aleatoriu, sunt:
– principiul asigurării resurselor, care trebuie să se situeze la concurența competențelor transferate;
– principiul responsabilității administrației publice locale în raport cu competențele ce le revin și care impune obligativitatea standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice;
– principiul subsidiarității, care presupune exercitarea competențelor de autoritatea administrației publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetățean;
– principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii și reguli obiective care să nu constrângă autoritatea administrației publice locale și să limiteze autonomia financiară locală;
– principiul legalității care trebuie să se situeze și să se manifeste ca un corolar al tuturor principiilor enumerate anterior.
Încercări
Este bine cunoscut faptul că în programul de guvernare al fiecărui guvern care s-a succedat după anul 1990 încoace, un capitol distinct l-a constituit „Reforma administrației publice locale”. Tot la fel de cunoscut este și faptul că fiecare guvern a abordat o anumită paradigmă a descentralizării, unele eludând altele, adăugând metode și procedee, care să conducă la o descentralizare reală. Această paradigmă consider că a fost rezultatul viziunii politice elaborată de fiecare cabinet în parte referitor la descentralizare. Niciodată două guverne succesive nu au abordat descentralizarea, ca și proces, într-o viziune unitară, astfel încât să înregistrăm progrese reale în reforma administrației publice locale.
Fiecare, ca rezultat al viziunii sale, a adăugat „o valoare” la cea existentă, dar nu să contribuie concret la accelerarea procesului de reformă ci, uneori, înregistrându-se un recul în materia descentralizării.
O altă cauză …
… care după opinia mea, contribuie la stagnarea procesului de reformă în administrație este și modalitatea reală de gestionare a resurselor umane pe anumite niveluri. Consider că în gestionarea resurselor umane, factorul politic ar trebui să se limiteze la stabilirea politicilor publice în acest domeniu și nicidecum la recrutarea, promovarea și avansarea în cariera profesională a funcționarilor publici după criterii politice, indiferent la ce nivel se situează funcția respectivă.
Capacitatea administrativă a unei unități administrativ-teritoriale, indiferent de mărimea acesteia, trebuie să aibă la bază și componenta resursei umane, respectiv profesionalismul corpului funcționarilor publici existent la un moment dat.
Această capacitate tehnică, care cuprinde și managementul resurselor umane, se regăsește, în mod inevitabil, în calitatea serviciilor publice prestate către cetățean și în nivelul de satisfacere a interesului general al cetățeanului. Într-un proces de reformă, cu semnificații profunde în domeniul schimbării, atât de ordin instituțional, cât și funcțional, după opinia mea, este nevoie de un corp de funcționari publici de carieră și nicidecum de funcționari numiți pe așa-zisul concept spoill system, în care fiecare guvernare, până la un anumit nivel, își aduce și își numește funcționarii de care are nevoie și de care-i leagă anumite datorii post-electorale.
Sunt adeptul funcționarului de carieră…
… și datorită faptului că în administrația publică locală sunt probleme diverse care necesită o aplecare totală din partea funcționarului public asupra acestora și care incumbă responsabilități și anumite restricții din partea titularului funcției. Nu în ultimul rând, rezistența la reformă și la descentralizarea serviciilor publice poate să fie rezultatul unei injuste motivări a sectoarelor publice, astfel încât alternativa și atractivitatea sectorului privat să conducă la diminuarea numărului de profesioniști din administrația publică locală.
Există pericolul ca în iureșul actual manifestat în rândul majorității unităților administrativ-teritoriale de a accesa fonduri structurale, să se adâncească disparitățile actuale existente din cauza strategiilor greșit întocmite și aprobate de către autoritățile publice locale.
Explicația acestui fenomen constă în faptul că nu există corelare între diagnoza comunității și strategia de dezvoltare pentru perioada 2007 – 2013.
Toate inițiativele de accesare de fonduri europene trebuie să aibă la bază o analiză a nevoilor care să fie în concordanță cu așteptările cetățenilor și care să nu conducă la o acumulare de servicii pe stoc, fără să contribuie la dezvoltarea economico-socială a comunității. În acest caz, printr-o însumare aritmetică a indicatorilor, unitatea administrativ-teritorială, teoretic, are capacitate administrativă, iar când această capacitate administrativă va trebui să probeze și să pună în practică portofoliul de servicii publice existente să avem surpriza să înregistrăm un fiasco în diferite domenii.
Exemple în acest sens avem destule în care au fost „îngropați” bani comunitari fără ca investiția, odată finalizată, să conducă la realizarea de profit, în cazul administrației publice locale profitul numindu-se realizarea interesului public.
Privită din altă perspectivă, capacitatea administrativă, definită ca fiind ansamblul resurselor materiale, instituționale și umane de care dispune o unitate administrativ-teritorială, precum și acțiunile pe care le desfășoară aceasta pentru exercitarea competențelor stabilite prin lege, împarte unitățile administrativ-teritoriale în două categorii. O primă categorie este cea constituită din unitățile administrativ-teritoriale care pot să își exercite pe deplin și eficient și imediat competențele transferate și, pe de altă parte, o altă categorie care nu dispune de o capacitate administrativă care să se situeze la concurența competențelor transferate. Aici includem și categoria unităților administrativ-teritoriale a căror „capacitate administrativă se afla pe stoc”.
Făcând o diagnoză a administrației…
…publice locale actuale, mai rezultă o cauză care conduce la incoerența procesului de reformă în administrația publică și anume rezistența autorităților centrale la ideea de a transfera delegarea de autoritate și de materii către autoritățile publice locale.
Deși la ora actuală autoritățile publice locale nu duc lipsă de atribuții (delegare de materii), nu același lucru se poate spune când intrăm în sfera decizională și observăm că sfera discreționară a autorităților publice locale se îngustează.
Cu alte cuvinte, asistăm la un paradox în administrația publică locală în sensul că în loc ca delegarea de materii să se facă în stricta concordanța cu delegarea de autoritate, cum este de altfel și firesc, în administrația publică românească actuala delegarea de autoritate are un sens invers față de delegarea de materii. În acest caz, autoritățile publice locale sunt sufocate de atribuții și responsabilități, exclusive, partajate sau delegate, fără ca toate acestea să se afle și să se situeze în sfera exclusivă decizională a acestora. Există un soi de codecizie, o suprapunere nejustificată de autoritate, un control de multe ori ofensiv asupra autorităților publice locale de către instituțiile deconcentrate care de multe ori abuzează în relația cu autoritățile publice locale etc. Sintetizând, putem spune că …
…TOATĂ LUMEA COMANDĂ ȘI NIMENI NU PLĂTEȘTE…
De multe ori suntem puși în situația de a fi derutați în actul de decizie din cauza inconsecvenței programelor de guvernare referitoare la reforma în administrația publică locală, pe de o parte, și pe de altă parte, datorită competențelor eterogene exclusive, partajate și delegate ce le au autoritățile publice locale. Acest lucru ne conduce la ideea că permanent în România vor fi motive ca total sau parțial, în funcție de diferite aprecieri sau interese, către unele unități administrativ-teritoriale se vor descentraliza o serie de activități și către altele nu.
Dincolo de subiectivismul aprecierilor, aceasta este însă o dovadă că ne este teamă sau nu vrem, pur și simplu, să încredințăm anumite atribuțiuni, mai multă responsabilitate și, în final, mai multă putere către administrația publică locală. Se poate pune, evident, și întrebarea: cum se poate gestiona o administrație cu mai multe „viteze“ știut fiind diversitatea și gradul diferit de expertiză în domeniul administrației publice în cele peste 3000 de unități administrativ-teritoriale? Răspunsul meu la această întrebare care constituie o acumulare de experiență în domeniu este acesta: „nu trebuie să aștepți să-ți dea cineva, ci trebuie să-ți iei”.
În acest sens este bine cunoscut faptul că la umbra competențelor stau funcțiile, iar la umbra funcțiilor stau funcționarii care, în funcție de nivelul la care se situează, unii dintre ei, contribuie „la mărirea rezistenței la schimbare și la împiedicarea implicită a implementării managementul schimbării în reforma administrativă”. Orice reformă, indiferent în ce domeniu are loc, nu se poate face cu funcționari sau oameni politici care se consideră proprietari ai funcțiilor, ci cu profesioniști a căror putere utilitară sau bazată pe principii se află în congruență cu știința administrației și cu aspirațiile cetățenilor în slujba cărora se află.
jr. Iulian BADEA,
Președintele Asociației Secretarilor Unităților Administrativ – Teritoriale din Județul Mureș.