În cadrul Proiectului de prevenire a delincvenţei juvenile intitulat „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a găzduit, de la începutul noului an şcolar şi până în prezent, o serie de întâlniri ale poliţiştilor, pe de o parte, cu elevi ai liceelor mureşene(Liceul Tehnologic „Electromureş”, L.P.S. Szasz Adalbert, Liceul Tehnologic Aurel Perșu, Liceul Tehnologic Avram Iancu, Liceul de Artă, Liceul Economic „Transilvania”, Liceul Tehnologic Traian Vuia) , iar pe de altă parte, cu persoane aflate în stare privativă de libertate în Penitenciarul Târgu Mureş.
Adolescenţa şi tinereţea reprezintă perioade din viaţă pe care fiecare încearcă să le savureze din plin şi să le prelungească atât cât poate. Unii reuşesc acest lucru, alţii se maturizează sau îmbătrânesc înainte de vreme, de cele mai multe ori din cauza neajunsurilor sau a problemelor, uneori prea împovărătoare.
Este o etapă din viaţă în care dorinţele sunt mai presus decât orice altceva, iar preocupările privind propria persoană capătă puternice rezonanţe. Tinerii ajung în postura de a fi nevoiţi să faţă cerinţelor societăţii, însă adesea se văd neputincioşi în faţa acestor cerinţe, concomitent manifestându-se nevoia de singularizare de manifestare ca personalitate de sine stătătoare, de a ieşi din umbră, de a produce ceva ieşit din comun, excentric.
Din diverse motive – dorinţa de aventură, influenţa anturajului, probleme financiare, familiale sau faptul că uneori tinerii doresc să obţină prea mult în timp foarte scurt, aceştia ajung în sfera criminalităţii.
Delincvenţa juvenilă este un segment al criminalităţii care necesită o atenţie deosebită, având în vedere faptul că tinerii pot cădea cu uşurinţă în capcana infracţionalităţii, luând în considerare caracteristicile vârstei – teribilism în orice domeniu şi dorinţa de a gusta noul la orice pas.
Pentru prevenirea acestei categorii de acte antisociale s-au derulat diverse activităţi, printr-o bună cooperare intra şi inter-instituţională.
Proiectul anterior menţionat a debutat în anul şcolar 2011-2012, şi constă în organizarea de întâlniri între grupuri de elevi de liceu şi persoane tinere aflate în stare privativă de libertate, având ca scop informarea elevilor asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizarea consecinţelor pe care le implică aceasta, în sensul descurajării comportamentului infracţional. Considerând impactul pozitiv pe care proiectul l-a avut asupra beneficiarilor, s-a propus reluarea acestui tip de activităţi şi în cursul anului şcolar 2016-2017.
Activităţile au fost coordonate de ofiţeri din cadru Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, la acestea au mai participat reprezentanţi ai Penitenciarului Târgu Mureş, iar subiectele dezbătute au vizat aspecte legate de delincvenţa juvenilă, accentul fiind pus pe problematica violenţei, răspunderea penală a minorilor, fazele actului infracţional şi pragul delincvenţial, situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsuri de prevenire a acestora, etc.
Elevii au avut ocazia să afle direct de la cei de vârste apropiate lor, ce înseamnă viaţa după gratii, cu îngrădiri ale libertăţii şi schimbarea sensului valorilor precedente încarcerării, astfel punându-se în valoare potenţialul educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate.
Totodată, la finalul activităţilor, elevilor li s-au aplicat chestionare în vederea evaluării eficienţei acesteia, iar aceştia au scos în evidenţă, prin răspunsurile oferite, două aspecte care li s-au părut relevante, respectiv importanţa majoră a relaţiei între copil şi părinte, membrii familiei reprezentând singurul suport în situaţii de criză, iar celălalt aspect se referă la ideea greşită de a eticheta persoanele după o singură greşeală comisă, respectiv la fragilitatea limitei dintre lege şi fărădelege şi la uşurinţa cu care fiecare poate să ajungă să greşească.
La cele activităţile menţionate au participat peste 450 elevi şi cadre didactice din cadrul unităţilor de învăţământ sus menţionate, care au manifestat un interes foarte ridicat faţă de toate aspectele prezentate. (Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii)