Întâlnirea de azi, la American Corner din Târgu Mureş a fost organizată de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Mureş şi s-a dorit a fi una interactivă pe problematica obţinerii vizei pentru vizitarea SUA.
Peste 80% dintre cei care s-au prezentat la interviul de obţinere a vizei pentru Statele Unite în cursul anului trecut au reuşit, rata de respingere a vizei scăzând simţitor după aderarea României la Uniunea Europeană, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, Darren Thies, de la Secţia Consulară a Ambasadei SUA la Bucureşti.
‘În trecut rata de respingere a acestui tip de viză pentru afaceri şi turism era în jur de 17-20%. Aceasta era şi mai mare, în jur de 40%, înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. În prezent, aceasta a scăzut simţitor la 20%, iar anul trecut a fost de 11,5%, ceea ce înseamnă că peste 80% dintre cei care au venit la un interviu de obţinere a vizei în cursul anului trecut au reuşit. Nu pot da publicităţii cifrele pentru acest an, dar se continuă acest trend descendent’, a afirmat Darren Thies, în cadrul unei întâlniri organizate de Biblioteca Judeţeană Mureş.
Potrivit diplomatului american, în acest an cererile de viză pentru călătorii în scop turistic sau de afaceri primite de ambasadă a fost de circa 36.000 şi că la capitolul vize de muncă pentru cei care pleacă să lucreze pe vase de croazieră România este pe locul 5 în lume cu aproximativ 4.000 de vize eliberate pe an. În timpul discuţiilor cu tinerii au putut afla despre oportunităţile de studiu şi muncă pe teritoriul american şi au putut adresa direct întrebări reprezentantului Ambasadei SUA în legătură cu paşii care trebuie parcurşi pentru obţinerea vizei.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.