În anii `90 Raed Arafat clădea la Tîrgu-Mureș, pe un teren care numai propice nu-i era, un lucru extraordinar: îi spunea SMURD și era alternativa privată la sistemul public de intervenție în caz de urgențe medicale.
El lupta, în primul rând, cu un sistem centralizat, de stat, într-un stat comunist, care începea încet, foarte încet, să revină pe o direcție democratică. Lupta, de asemenea, cu prejudecățile românești – era un arab care venea să ne învețe medicină de urgență.
Așadar, i-a luat ani de zile până a reușit să facă din SMURD o rețea care să se întindă la nivel național. O rețea de medicină de urgență care era cel puțin cu o clasă peste sistemul public de salvare.
Tot acest proces a fost susținut mereu de mediul privat. Să ne amintim bunăoară cum umblau voluntarii de la SMURD din ușă în ușă ca să strângă bani pentru o ambulanță. Sau să ne amintim cum primarul Dorin Florea i-a întins, la un moment dat, o mână de ajutor și a ținut SMURD-ul funcțional la Tîrgu-Mureș atunci când era pe cale să intre în istorie. Și exemplele pot continua.
Ei bine, Raed Arafat ar face bine să-și amintească toate aceste episoade, tot „deranjul” creat și lupta prin care a ajuns practic să concureze cu succes, venind din privat, un sistem public. Iar asta în avantajul nostru al tuturor, care aveam brusc acces la un sistem de intervenție mai rapid, ceva mai bine închegat decât salvarea.
Între timp, am constatat că Raed Arafat s-a transformat într-un politician neaoș, mai nou ajungând să treacă de la Ministerul Sănătății într-o funcție de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Tot între timp, din cotizațiile de 2% direcționate din mediul privat către, teoretic, tot mediul privat – adică ONG-ul care stă la baza SMURD, se achiziționează ambulanțe aeriene pe care apar însemnele unor instituții de Stat. Carevasăzică, SMURD-ul privat nu mai e deloc privat, fiind înghițit de Stat. Așadar, cel puțin la nivel de principiu, nimeni nu mai concurează pe nimeni ca să ne ofere servicii mai bune. Iar în situații de criză, cum a fost accidentul aviatic din Apuseni, s-a dovedit că asta nu e deloc în avantajul nostru.
Ceea ce e și mai important, Raed Arafat a dovedit faptic faptul că a uitat de unde a plecat. Iar acum, când ar putea veni din spate alți privați, care să înceapă să crească și să concureze un sistem public, Raed Arafat le trântește discret ușa-n nas și îi taie de la finanțare. Cel mai bine o știu cei de la Ambulanța Samaritanus. Ca ironie, ei încearcă să clădească în privat ceea ce clădea Arafat în anii `90 și, tot ca ironie, asta se întâmplă tot la Tîrgu-Mureș.
Cătălin Hegheș
Chiar ati inceput denigrarea in acest hal? voi nu aveti rusine?
cand a fost SMURD privat? D-voastra poate erati copil cand SArafat facea garzi cu zilele si cheltuia pe SMURD din banii lui ca serviciu voluntar public. Daca Arafat facea din SMURD serviciu privat era milionar acum.
Treziti va si nu distrugeti ce mai avem bun in orasul nostru! RUSINE
Când direcționați 2% din impozitul pe venit nu o puteți face către o instituție de stat, ci doar către un ONG. ONG vine de la organizație non guvernamentală, deci dacă e non guvernamentală, automat e privată, la fel cum e și Fundația pentru SMURD, adică un serviciu privat. Pentru detalii http://www.fundatiapentrusmurd.ro
Singurul motiv pentru care v-am răspuns e pentru că sper că acest comentariu vine din necunoștință. Oricum nu vreau să intru în nici un fel polemică. Toate cele bune!