Deținutul evadat din Penitenciarul Tîrgu Mureș a fost prins

Deținutul evadat din Penitenciarul Tîrgu Mureș a fost prins

Persoana privată de libertate,  Luca Teodor Iulian, care în data de 28 septembrie 2017 nu a revenit din permisiunea de ieșire din penitenciar cu durata de 24 de ore,  a fost identificat şi capturat  în data de 29.09.2017 în jurul  orei 14,  de către lucrătorii  Inspectoratul Județean de Poliție  Mureș.

Acesta,  a  fost  capturat  în  raza  localității  Târgu-Mureș  şi  predat  escortei Penitenciarului.

În legătură cu fapta săvârşită, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară și în funcţie de rezultatele acesteia, se  vor dispune măsurile legale.

Având în vedere faptul că neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de  deţinere,  la  expirarea  perioadei  în  care  s-a  aflat  legal  în  stare  de  libertate  se  consideră evadare, menționăm că aceasta se pedepsește, conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani. Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării.

Totodată, administrația locului de deținere va dispune măsurile disciplinare prevăzute de legislația  în  vigoare  pentru  astfel  de  situații,  precum  și  analizarea      acestuia      în      cadrul   comisiei   de  reindividualizare   în   vederea   schimbării regimului de executare într-unul mai sever.

Lasă un răspuns