Dezbaterea Regionala privind progresul în implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 a fost organizată de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, în cadrul proiectului „România durabilă – dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030” cod SIPOCA 613 mySMIS 127545, în data de 12 ianuarie 2023.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul domnul László BORBÉLY, consilierului prim-ministrului pe dezvoltare durabilă, domnul Kovács Mihály-Levente, Vicepreședinte, Consiliul Județean Mureș, domnul Zoltán Soós, Primar, Primăria Municipiului Târgu Mureș.
La conferință au participat conducători de instituții publice locale și reprezentanți care activează în mediul de afaceri, societatea civilă, universități și institute de cercetare, organizații de tineret, din toată regiunea Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
Elementul central al conferinței a fost prezentarea Planului Național de Acțiune pentru implementarea SNDDR 2030 (PNA), recent adoptat prin H.G. nr. 754/2022, realizat de către Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, după multiple consultări cu reprezentanți ai instituțiilor publice, cu reprezentanți din mediul academic, institute naționale de cercetare–dezvoltare, mediul de afaceri, organizații de tineret, societatea civilă și reprezentanți ai partenerilor sociali.
Dezbatere Regională la IncubeCenter Târgu Mureș în cadrul proiectului România Durabilă
Category: Stirile Punctul