Sâmbătă, 13 februarie 2021 a avut loc online Workshopul Transatlantic de Dezbateri în format Public Forum în limba engleză, adresat viitorilor participanți la ”Turneul Castle of Mind TRANSILVANIA” care se va desfășura în 20-21 martie 2021.
Workshopul a fost organizat în colaborare cu Școala Horace Mann (New York, SUA), In-Tech Academy (New York, SUA) , Colegiul Național Alexandru Papiu Ilarian (Târgu-Mureș, România) și Romanian Public Forum Debate din România
Subiectul dezbaterii demonstrative a fost: „Corporațiile și utilizatorii din social media ar trebui să fie responsabili din punct de vedere legal pentru incitarea la violență, distribuirea de știri false și de discursuri generatoare de ură postate pe platformele sociale”.
Echipele concurente au fost alcătuite din: Daphne Espinales și Layla Santos (In-Tech Academy, New York, SUA), trainer Wendy Spector și Diana Găbureac și Alexandra Pop (C.N. Alexandru Papiu Ilarian, Târgu-Mureș, România), traineri Radu Pop și Biena Stoica. La workshopul transatlantic demonstrativ au luat parte peste 90 de participanți – elevi și profesori – din SUA și România.
Dezbaterea demonstrativă a fost câștigată de echipa C.N. Al. Papiu Ilarian din Târgu-Mureș.
Un rol determinant în organizare l-a avut Teddy Ganea, fondatorul comunității Public Forum debate România.