Din cei aproximativ 300 de biciclişti care trec zilnic pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Mureş, 40% circulă pe contrasens, a reieşit în urma unui studiu de monitorizare a traficului de biciclete efectuat în premieră naţională de Primăria municipiului reşedinţă şi Fundaţia Comunitară Mureş.
„În parteneriat cu Primăria Târgu Mureş am adus un aparat de monitorizare a traficului de biciclete şi am monitorizat, în perioada 4-17 aprilie, traficul pe str. Tudor Vladimirescu, o stradă cu sens unic, dar care e folosită în ambele sensuri de biciclişti. Pe aici au trecut peste 300 de biciclişti zilnic, cu un vârf de 660 biciclişti în 15 aprilie, la Critical Mass. Scopul a fost să vedem câţi biciclişti trec prin această zonă şi am fost interesaţi să vedem care e raportul celor care folosesc traficul pe sensul de mers şi care folosesc în sens invers (pe contrasens). Peste 40% folosesc strada în direcţia greşită. Primăria va elabora un studiu de fezabilitate pentru piste de biciclişti şi cred că acesta este un motiv în plus pentru a se face aceste piste”, a declarat miercuri, directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Mureş, Gál Sándor.
Potrivit acestuia, aparatul este împrumutat din Ungaria cu scopul de a colecta date în privinţa numărului de biciclişti, pentru a se stabili priorităţile în privinţa construirii de piste de biciclete.
„Dacă dorim să construim piste de biciclişti, primul pas este să stabilim zonele cele mai frecventate de biciclişti. Este nevoie de date concrete pentru a putea întocmi proiecte de infrastructură de mobilitate urbană durabilă. Sistemul EcoCounter, pe care l-am testat la Târgu Mureş, în perioada 4-17 aprilie, reprezintă cea mai precisă şi cea mai fiabilă soluţie pentru numărarea bicicliştilor. Consider că fiecare instituţie locală ar trebui să investească în sisteme de monitorizare ale traficului de biciclişti şi pietonal, pentru a oferi cele mai bune soluţii de mobilitate pentru comunitate”, a spus Gál Sándor.
Pentru a stabili şi modul de echipare a bicicletelor, Gál Sándor a precizat că Fundaţia Comunitară Mureş a reluat şi în acest an, în perioada 10-13 aprilie, Campania Breakfast for bikers, astfel încât să se poată face un studiu comparativ cu anul 2016.
„Am verificat cum sunt echipate bicicletele împreună cu Poliţia Rutieră. Faţă de 2016 am observat că mai mulţi biciclişti au lumini şi vestă reflectorizantă. La vizibilitate s-a îmbunătăţit, dar mai avem lipsuri, nu suntem 100% cu toate, am verificat practic tot ce scrie în legislaţie. De exemplu sonerie, care e obligatorie, au doar 47% dintre biciclişti, casca nu e obligatorie, dar e o creştere la 30% (în 2016 era 16%). Nu stăm bine la prisma galbenă pe roţi, aici s-a înrăutăţit faţă de 2016 (avem 57% de la 63%)”, a mai afirmat Gál Sándor.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.