Fișa de feedback și metodologia de acordarea a acestuia au fost publicate în Monitorul Oficial încă din anul 2021, însă abia acum au fost incluse și în Statutul Elevului. Această decizie de includere în Statut a fost luată la cererea reprezentanților elevilor care, spun ei, își doresc o comunicare mai bună, mai eficientă și mai transparentă cu cadrele didactice. Copiii vor, de asemenea, să beneficieze realmente de acest drept. Spunem asta pentru că măsura, deși se află în vigoare de trei ani, a fost pusă în practică de foarte puțini dascăli.
Există însă riscul ca elevii să evalueze pozitiv activitatea profesorului în funcție de cum NU își face acesta treaba.
În document, chiar la început, elevilor li se explică ce este acest formular: „Sunteți invitați oferiți feedback cu privire la activitatea la clasă. E recomandat ca feedback-ul să fie obiectiv, limbajul decent, iar opiniile exprimate să fie justificate. Această fișă este anonimă și poate fi completată electronic sau în format tipărit”.
Apoi, elevii trebuie să completeze două câmpuri cu numele disciplinei și al profesorului care o predă. Urmează lista propriu-zisă cu 16 afirmații, pe care elevii trebuie să le noteze de la 1 la 5, unde 1 înseamnă dezacord, sau „în foarte mică măsură”, iar 5 înseamnă acord sau „în foarte mare măsură”.