Administratorii Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav au anunţat, pe pagina de socializare a instituţiei, noile destinaţii aşteptate în viitor, printre care a fost menţionată şi capitala Ungariei. “Budapesta este şi ea o destinaţie pentru care există certitudinea deschiderii zborurilor, începând cu această toamnă”, au scris aceştia. Anunţul nu a precizat ce companie aeriană va opera cursa de la Budapesta, iar această informaţie nu este încă disponibilă pe site-urile niciuneia dintre companiile care operează zboruri din Braşov.
În data de 18 iulie, cu ocazia inaugurării unui hotel la Târgu Mureş, Levente Magyar, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a anunţat că s-a luat decizia de a lansa o linie directă Budapesta-Brasov. Acest lucru va permite zboruri zilnice de la Budapesta către un aeroport din apropierea Ţinutului Secuiesc, a explicat politicianul.
Începând de miercuri, compania aeriană low-cost Wizz Air va opera, de asemenea, zboruri din Braşov. Compania cu capital ungar va zbura spre Londra din oraşul transilvănean. Din septembrie, vor exista şi zboruri spre Dortmund.
Într-o postare, conducerea aeroportului a descris sosirea companiei de linie Wizz Air la Braşov ca fiind una istorică şi şi-a exprimat speranţa că, în viitor, vor fi operaţionalizate şi alte destinaţii din Braşov, de către această companie.
În luna iulie, prima lună completă de operare, au fost în total 10.044 de pasageri care au utilizat aeroportul.
Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav este prima investiţie greenfield de acest tip din România. A fost construit şi este administrat de către Consiliul Judeţean Braşov şi a fost inaugurat în data de 15 iunie. Aeroportul deserveşte şi Ţinutul Secuiesc, iar realizarea acestuia a fost susţinută de liderii judeţului Covasna.
Sursa: MTI