Izolarea fizică stârneşte sentimente acute de dor, iar nostalgia după freamătul sălilor de teatru pline nu sunt de natură să ne binedispună. Dacă nu puteţi ajunge la actorii voştri preferaţi, vi-i aducem noi la domiciliu, în vervă şi cu chef de vorbă.
Vă dăm întâlnire în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, pe pagina de Facebook a Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş cu un actor sau o actriţă care vă vor spune poveşti cu miez şi haz despre câte-n lună şi în stele şi, bineînţeles, vă vor răspunde întrebărilor pe care le veţi putea adresa prin intermediul mesajelor.
Ca de-a treia ediţie aemisiunii live„Din vorbă-n vorbă“va fi găzduită de Richard Balint. Fascinant, fermecător, cameleonic, premiat de UNITER, iubit de public şi de colegi, plin de umor şi imprevizibil, cel mai popular actor al stagiunii trecute în rândul voluntarilor Guga Junior, Richard Balint ne va ţine companie în seara de Înviere şi va ţine aprinsă în noi flacăra speranţei, de care avem nevoie în această perioadă.
Vă aşteptăm sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 20.00, pe pagina de Facebook a Companiei „Liviu Rebreanu“ (https://www.facebook.com/tntgm/).
„Din vorbă-n vorbă“, depăşim carantina cu voie bună şi energie pozitivă.