Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș va susține vineri 8 decembrie 2017, de la ora 19.00, la Sala Mare, o nouă reprezentație cu spectacolul Dinte pentru dinte, după Zeul Măcelului de Yasmina Reza, regia Cristian Juncu, scenografia Cosmin Ardeleanu.
Din distribuție fac parte actorii Teatrului Național Târgu-Mureș, Nicu Mihoc, Elena Purea și Roxana Marian, invitat special fiind actorul Teatrului Bulandra din București, Vlad Zamfirescu.
Despre Dinte pentru dinte în presă:
“Se întâmplă atât de rar să vezi comedie bine făcută, comedie adevărată, jucată aproape impecabil, comedie care te face să râzi sincer și să te bucuri că ești la teatru, încât „Dinte pentru dinte” după „Zeul măcelului” de Yasmina Reza, spectacolul lui Cristi Juncu de la Teatrul Național din Târgu Mureș, Compania Liviu Rebreanu, merită arătat pe cât mai multe scene și în cât mai multe festivaluri. ” (Monica Andronescu – Yorick.ro)
Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de luni până vineri între orele 12:00 şi 17:30 la Agenţia de Bilete a Palatului Culturii (telefon 0265 261 420, 0372 758 230) sau la casa de bilete a teatrului de luni până vineri între orele 9:00 şi 15:00 (telefon 0365 806 865) şi online: www.biletmaster.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.