Direcţia 5, White Mahala şi Cooperativa 9, la prima ediţie a Festivalului „Halloween în Cetate”
Direcţia 5, White Mahala şi Cooperativa 9, la prima ediţie a Festivalului „Halloween în Cetate”

Direcţia 5, White Mahala şi Cooperativa 9, la prima ediţie a Festivalului „Halloween în Cetate”

Artiştii de la Direcţia 5, White Mahala şi Cooperativa 9 şi-au anunţat participarea la prima ediţie a Festivalului „Halloween în Cetate”, care urmează să aibă loc în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, în Cetatea Medievală Sighişoara.

„Sighişoara se pregăteşte pentru trei seri în care muzica va răsuna printre zidurile medievale şi va aduce laolaltă oameni, emoţii şi energie. Pe scenă vor urca artişti care dau tonul unei atmosfere unice: Direcţia 5, cu hiturile lor care au marcat generaţii, White Mahala, cu ritmuri balcanice ce ridică publicul la dans, şi Cooperativa 9, cu energia lor directă şi actuală. Alături de ei, alte trupe şi proiecte muzicale vor completa programul, fiecare aducând o culoare diferită festivalului. Serile devin astfel un mozaic de stiluri şi sunete, balade care se aud altfel sub Turnul cu Ceas, riff-uri care se amplifică între ziduri şi refrene cântate împreună cu publicul. Muzica nu mai e doar un concert, ci parte din experienţa cetăţii”, au anunţat organizatorii festivalului pe Facebook.

Festivalul este organizat de Asociaţia Antreprenorilor Locali din Sighişoara cu sprijinul Municipiului Sighişoara şi porneşte de la ideea ‘O cetate, o legendă, o experienţă care aprinde imaginaţia’.

Cu ocazia acestui festival, turnurile şi casele istorice din incinta Cetăţii Medievale a Sighişoarei vor fi colorate prin proiecţii de lumini şi umbre, instalaţiile multimedia vor pune în evidenţă zidurile şi colţurile întunecate ale burgului, iar pe străzi vor circula personaje fantastice.

„Decorul nu este ales întâmplător: Sighişoara nu este doar un fundal, ci un personaj în sine. Turnurile ei impunătoare, scările ascunse şi casele istorice vor fi puse în valoare prin instalaţii de lumină şi umbre, proiecţii multimedia, personaje fantastice şi spectacole tematice. Atmosfera va combina tradiţia cu modernitatea, creând senzaţia că vizitatorii păşesc într-o poveste unde realitatea şi legenda se întâlnesc”, susţin organizatorii.

În cadrul festivalului vor avea loc parade şi momente artistice, spectacole de magie, acrobaţi şi personaje care animă întreaga cetate, pentru centru copii vor fi organizate ateliere creative (sculptat dovleci, face painting), tobogane gonflabile şi trasee cu obstacole, dar şi tururi ghidate pentru valorificarea patrimoniului şi a legendelor Sighişoarei.

Pe lângă spectacole cu trupe şi DJ şi decorurile tematice, festivalul va mai cuprinde zone de food & drinks, un târg de meşteşugari, artizani şi producători locali. AGERPRES