În vederea aplicării în mod unitar a dispoziţiilor legale în materie de stare civilă, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Mureş informează cetăţenii cu privire la procedura înscrierii menţiunilor de schimbare a numelui şi/sau prenumelui intervenite în străinătate.
Schimbarea numelui şi/sau a prenumelui intervenită/e în străinătate, privind persoanele ale căror acte de naştere şi căsătorie sunt înregistrate în România, se înscrie prin menţiune pe marginea actelor de stare civilă, cu aprobarea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti.
Cererea de înscriere a menţiunii se depune la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor sau după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul pe marginea căruia urmează să se înscrie menţiunea de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui, în nume propriu, prin împuternicit cu procură specială autentificată sau prin împuternicire avocaţială şi este însoţită de următoarele documente:
– documentul/hotărârea judecătorească de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui, emis/-ă de autorităţile străine, în original şi fotocopie;
– traducerea legalizată a documentului/hotărârii judecătoreaşti, în original şi fotocopie;
fotocopia certificatului de naştere şi/sau de căsătorie;
– fotocopia cărţii de identitate/paşaportului emis de autorităţile române sau străine, după caz;
– procură specială autentificată/împuternicire avocaţială şi documentul de legitimare a persoanei împuternicite.
Cetăţeanul român cu domiciliul în străinătate poate depune cererea şi la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din statul de reşedinţă. Documentele/hotărârile judecătoreşti emise de autorităţile străine, precum şi traducerile acestora care sunt făcute la un notar public din străinătate, trebuie să fie apostilate sau supralegalizate, după caz.
Hotărârile judecătoreşti privind schimbarea numelui/prenumelui pronunţate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau în unul dintre statele cu care România are încheiate tratate/convenţii/acorduri de asistenţă juridică sunt recunoscute de plin drept în România, iar cele emise de alte state terţe trebuie recunoscute în prealabil, de către tribunalul competent din ţară.
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Mureş
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.