Nouă directori de şcoli din Mureş au fost demişi în această perioadă pentru management defectuos sau comportament inadecvat, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ştefan Someşan.
Printre cei nouă directori se numără şi cei doi de la Şcoala Generală din Eremitu, în urma unei reclamaţii de comportament inadecvat, care ar fi avut şi conotaţii de agresiune sexuală, în timpul organizării unui banchet, fapt neconfirmat de echipa de control a IŞJ Mureş.
„Nu a fost o agresiune sexuală. Interpretarea iniţială a celui care a făcut reclamaţia a fost în acest fel. Noi am trimis acolo o verificare. Repet, nu s-a confirmat agresiunea sexuală. Că ar fi grav, ar fi însemnat să sesizăm organele de cercetare penală. Dar considerăm că acolo managementul a fost absolut defectuos, din acest punct de vedere, pentru că nu s-au luat măsuri de preîntâmpinare a unor lucruri care ar fi putut degenera în cadrul acelei activităţi”, a afirmat Ştefan Someşan.
Şeful IŞJ Mureş a precizat că celor nouă cazuri de directori demişi din judeţ li se mai adaugă trei cazuri de pensionare a unor directori, plus alţi 13 directori care şi-au pierdut posturile ca urmare a restructurării reţelei şcolare, în urma căreia unele grădiniţe nu mai au personalitate juridică. www.agerpres.ro
Directori de şcoli demişi recent
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.