Stirile Punctul

Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant: Avem nevoie de transport aerian de urgenţă

Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, dr. Guenadiy Vatachki, a declarat, marţi seară, că, în weekendul trecut, au fost salvate cinci vieţi dintr-un singur donator, o femeie. El a atras atenţia asupra nevoii pe care România o are privind transportul aerian de urgenţă.

”Weekendul acesta a avut loc o prelevare mai specială, deoarece s-au putut preleva cordul, plămânii, ficatul şi cei doi rinichi. Deci, astfel, dintr-un singur donator s-au putut salva 5 vieţi. Cordul s-a transplantat la Târgu Mureş, plămânii la Sfânta Maria la Bucureşti, ficatul la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, la pediatrie, iar cei doi rinichi s-au transplantat la Spitalul Parhon din Iaşi. Nu ştiu dacă am menţionat, donatorul era la Spitalul Oblu de Neurochirurgie din Iaşi. Practic, s-au prelevat organele şi au plecat în toată ţara, unde au salvat pacienţi care erau, sigur, pe listele de aşteptare şi pentru care asta era ultima şansă la viaţă”, a declarat Guenadiy Vatachki, marţi seară, la Medika TV.

Medicul a explicat cum s-a făcut transferul.

”Au decolant toate echipele cu toate organele. S-au dus la Târgu Mureş, au lăsat cordul, au aterizat în curtea spitalului, au lăstat echipa de prelevare împreună cu grefa cardiacă şi au continuat ulterior cu celelalte două echipe şi celelaltre două grefe către Bucureşti, unde le-au livrat către centrul de transplant”, a mai spus Guenadiy Vatachki.

Medicul a atras atenţia că este nevoie ca România să aibă transport aerian de urgenţă, deoarece elicopterele pregătite să transporte organele prelevate nu au putut decola din cauza condiţiilor meteo.