Deputatul PMP Marius Paşcan l-a acuzat public pe Hamar Alpar Benjamin, director de cabinet al secretarului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Sorin Vintilă Meşter, că ar fi sustras un acumulator dintr-un supermarket din Târgu Mureş, însă acesta se apără spunând că pur şi simplu a uitat să plătească obiectul respectiv, pe care îl ţinea la vedere.
Într-o postare pe o reţea de socializare, Marius Paşcan anunţa că „un vajnic ‘revoluţionar’ şi membru al Guvernului a fost prins la furat în Târgu Mureş”, fiind oferite detalii cu privire la bunul sustras.
„La finele acestei săptămâni, în timp ce se afla la magazinul Kaufland din Târgu Mureş, Hamar Alpar Beniamin (…) a fost surprins, conform unor surse oficiale, de către agenţii de pază ai respectivului market, după ce a sustras de la raionul de electrocasnice un acumulator extern marca ‘Omega Powerbank’, pe care l-a introdus în borseta personală. Mai apoi, a trecut de casele de marcat fără să achite contravaloarea produsului, cel în cauză fiind oprit ulterior de pază şi condus să dea cu ‘subsemnatul’. Aparatul sustras avea preţul de 17,99 lei. Vajnicului ‘revoluţionar’ şi promotor al autonomiei teritoriale pe criterii etnice i s-a întocmit dosar penal, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de furt”, a arătat Marius Paşcan.
Hamar Alpar Benjamin susţine că, în realitate, acest scandal este legat de implicarea sa în acţiunea de anulare a certificatelor falşilor revoluţionari, între care s-ar regăsi şi foşti colegi de partid de-ai deputatului şi alte persoane din judeţul Mureş.
Director de cabinet al secretarului de stat Sorin Vintilă Meşter, Hamar Alpar Beniamin a declarat, marţi, pentru AGERPRES că într-adevăr a fost la cumpărături la acel supermaket, în data de 15 septembrie, şi că într-adevăr a uitat să plătească produsul împreună cu celelalte cumpărături pe care le-a făcut, dar, când i s-a atras atenţia de către paznic, a achitat acumulatorul respectiv.
„Am mers la magazin înainte de masă cu o listă de cumpărături pe care am pierdut-o. Soţia mi-a trimis un mesaj pe telefonul mobil şi, când să îl citesc, telefonul s-a descărcat (…) Am ajuns la raionul cu aparatură electronică şi acolo mi-a venit ideea, am luat unul, l-am pus la telefonul meu, am văzut că merge şi am făcut cumpărăturile mai departe, iar la casă urma să plătesc. Aveam bani la mine, deci nu e vorba de furt. Când am ajuns la casă era aglomeraţie mare, am împachetat tot pe cărucior, marfă şi bani, şi când am ieşit m-au chemat. Era deasupra, în borsetă, fără să închid borseta, se vedea telefonul cu cablul afară, nu era ascuns, dacă voiam să îl fur, îl ascundeam sau luam altul mai scump. Acesta era cel mai ieftin (…) Am achitat imediat. Am uitat efectiv (…) Dar atacul din partea domnului deputat nu este primul, a instigat falşii revoluţionari împotriva mea, mi-au cerut demiterea şi din Guvern, că sunt iredentist, nu au putut proba nimic, au făcut mai multe plângeri penale care nu s-au putut dovedi. Acum iarăşi e un atac din partea domniei sale pentru că crede că voi candida ca primar, împotriva domniei sale (la Târgu Mureş, n.r.). Plus că noi anulăm aici certificatele false de revoluţionar şi pe tabel sunt şi prieteni de-ai domniei sale”, a spus Hamar.
Acesta a arătat că ar avea dovezi că înaintea apariţiei postării deputatului pe pagina de socializare „anumite persoane” ar fi încercat să îl şantajeze să se retragă din funcţie şi că va depune o plângere în acest sens.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş (IPJ) a confirmat primirea unui apel la Dispeceratul 112, referitor la furtul unor bunuri din supermarketul respectiv, la data de 15 septembrie, şi că se fac cercetări cu privire la acest aspect.
„În data de 15 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la furtul unor bunuri din magazinul Kaufland, prin apel la 112. S-a deplasat la faţa locului patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Târgu Mureş, unde s-a procedat la identificarea părţilor implicate, iar în cauză se desfăşoară cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş (IPJ), Emanuela Rugină, fără a dezvălui identitatea persoanei sau persoanelor cercetate.
Asociaţia Identitatea Revoluţiei Române Decembrie 1989 din Târgu Mureş, condusă de Francisc Timar, a formulat o solicitare în scris către acel supermarket pentru i a se comunica dacă într-adevăr directorul de cabinet al secretarului de stat pentru revoluţionari a încercat să sustragă acel acumulator. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.