Dirijorul Shinya Ozaki şi soprana Renáta Gebe-Fügi sunt invitaţii speciali ai Concertului Extraordinar al Re-Revelionului organizat de Filarmonica de Stat din Târgu Mureş în cadrul ediţiei a VII-a a Festivalului Muzicii de Divertisment.
Concertul Extraordinar al Re-Revelionului va avea loc vineri, iar în program figurează uverturi, dansuri, arii şi coruri celebre din creaţiile compozitorilor Louis Joseph Ferdinand Herold, Johann Strauss, Johann Strauss jr., Franz Lehár, Piotr Ilici Ceaikovski, Vicenzo Bellini, Giuseppe Verdi, Edvard Grieg Pietro Mascagni şi Charles Gounod.
Shinya Ozaki a studiat la Toho Gakuen School of Music din Tokyo, iar printre maeştrii săi în arta dirijatului s-au aflat Seiji Ozawa, Jean Furnet şi Kazuyoshi Akiyama şi a dirijat orchestre precum cea a Filarmonicii ‘George Enescu’ din Bucureşti, Orchestra Simfonică din Miskolc (Ungaria), Osaka Philharmonic Orchestra (Japonia), Elmira Symphony Orchestra (S.U.A.).
De asemenea, a apărut în fruntea unor ansambluri corale dintre care amintim Corul Filarmonicii Ungare şi Osaka Choral Society.
„Din 1994 şi până în prezent îşi desfăşoară activitatea ca dirijor permanent al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat Târgu Mureş, totodată din 2015 este şi prim dirijor invitat al Filarmonicii de Stat ‘Dinu Lipatit’ din Satu Mare. În 1998 a fost distins cu titlul ‘Pro Urbe’ de primăria municipiului Târgu Mureş, în 2001 a fost răsplătit cu ‘Meritul schimburilor culturale’ de către ambasadorul României în Japonia, în 2005 cu ‘Meritul cultural în grad de comandor’ de către preşedintele României, iar în 2014 i s-a decernat titlul ‘ALAE’ din partea judeţului Mureş, de asemenea a fost premiat de către Ministerul de Externe din Japonia şi a primit distincţia ‘South Japan Culture Award’ oferit de South Japan News. În cariera sa artistică s-a implicat frecvent în activităţi educative, conducând MBC Youth Orchestra din Japonia în fiecare an în august, realizând cu acest ansamblu înregistrări de radio şi televiziune. Este unul din membri fondatori ai Asociaţiei Kumamoto-Romania şi iniţiatorul bursei de studiu oferită de Asociaţie elevilor talentaţi din România”, a precizat Filarmonica de Stat din Târgu Mureş, pe Facebook.
Ca scriitor, eseist, Shinya Ozaki a publicat, în decurs de 11 ani, în jur de 150 de articole în revista South Japan News, dar eseurile sale apar şi în alte reviste japoneze.
„Primul său volum de eseuri a apărut în 2014 la Tokyo cu titlul ‘Smiling Maestro’. A fost invitat să-şi prezinte ideile în cadrul seriilor TEDx Târgu Mureş, TEDx Kagoshima, Southern Japan Political Economy Social Gathering Group and Amro Bank. În martie 2016 a primit titlul de ‘Satsuma Ambassador’ din partea guvernatorului prefecturii Kagoshima. Tot în 2016 a debutat ca dirijor invitat în fruntea ansamblului Orquesta Sinfónica Nacional del Ecuador. În februarie 2019 a condus concertul organizat cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate ca dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş”, mai precizează sursa citată.
Soprana Renáta Gebe-Fügi şi-a început studiile muzicale în oraşul natal, la Liceul de Muzică ‘Sigismund Toduţă’ din Cluj, secţia vioară, a absolvit Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ specializarea vioară şi canto clasic.
„Este membră a orchestrei operei Maghiare din Cluj. În 2017 a debutat ca solistă în premiera naţională din România a operei ‘L’occasione fa il ladro’ de G. Rossini. Pe scena Operei Maghiare din Cluj a debutat cu opereta ‘János vitéz’ de Kacsóh Pongrac, în 2019; tot aici a interpretat şi rolurile Pamina (Flautul fermecat) şi Norina (Don Pasquale). În 2022, a debutat la Teatrul de Operetă din Budapesta, jucând rolul Prinţesei franceze din ‘János Vitéz’. Pe lângă rolurile de scenă, oratoriul şi lied-ul ocupă, de asememea, un loc semnifivativ în repertoriul sopranei. A cântat în concerte vocal-simfonice ale Filarmonicii de Stat Oradea, Ateneul din Bucureşti, operei Române şi Operei Maghiare din Cluj, Bisericii Negre din Braşov, Bisericii Sf. Mihail din Cluj, Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj, Orchestrei Simfonice din Gődőllő şi Orchestrei de Cameră din Ciuc. În 2022 a fost solista invitată a Orchestrei Filarmonicii Naţionale din Ungaria şi a concertat la Cluj, Târgu Mureş şi Oradea”, a arătat Filarmonica de Stat din Târgu Mureş.
Renáta Gebe-Fügi este câştigătoarea mai multor premii şi distincţii: premiul I la cel de-al 24-lea Concurs Internaţional de Interpretare Vocală „Mozart” (2017), premiul I la Concurs Internaţional de Interpretare Vocală „Sabin V.Drăgoi” (2020), premiul special al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti (2020), premiul II şi trei premii speciale la cel de-al XI-lea Concurs Internaţional de interpretare Vocală „Simándy József”, precum premiul „Rost Andrea” (2021).
Festivalul Muzicii de Divertisment a debutat în data de 5 ianuarie şi se va încheia în data de 22 ianuarie. AGERPRES