Serviciul de Poliție Locală al municipiului Reghin se ocupă de asigurarea ordinii și liniștii publice, de prevenirea contravențiilor și infracțiunilor,de asigurarea curățeniei localității, la organizarea și desfășurarea diferitelor evenimente politice și cultural sportive în localitate. Serviciul e compus din 29 de persoane, dintre care 16 polițiști au studii superioare cu diplome de licență. Întregul efectiv a participat la testarea psihologică obligatorie, aflăm din Raportul prezentat vineri, la ședința de consiliu local.
Anul trecut Serviciul de poliție Locală a emis 1816 procese verbale, dintre care 60% au fost de avertisment, valoarea amenzilor fiind 343 545 lei. Au fost capturați 30 de câini fără stăpâni. 123 de procese verbale au fost emise pentru aruncarea de gunoaie, mucuri de țigară, coji de semințe, pe domeniul public.
Serviciul are în dotare : două autoturisme, 8 staţii de emisie recepţie tip Motorola, 5 aparate foto pentru activitatea de constatare, un pistol şi o puşcă cu tranchilizante pentru ecarisaj, un aparat pentru măsurarea nivelului de zgomot. Agenţii care au în atribuţiile de serviciu menţinerea ordinii publice sunt dotaţi cu cătuşe, bastoane de cauciuc, lanterne şi şpray-uri lacrimogene, de asemenea , Serviciul are un Dispecerat de supraveghere cu 64 camere video.
”În cadrul Dispeceratului de monitorizare au fost 93 solicitări pentru stocarea de imagini, respectiv 12 la solicitarea Judecătoriei Reghin, 53 la solicitarea poliției și 28 la solicitarea persoanelor fizice. În 7 situații, ca urmare a vizionării camerelor de supraveghere, au fost identificați autorii unor infracțiuni, respectiv 6 furturi și o distrugere de bunuri, ulterior fiind sesizată Poliția municipală. De asemenea, în 18 situații, au fost identificați autorii unor accidente de circulație cu pagube materiale care au părăsit locul faptei.”, se mai arată în raport.
Imola Grama