După ce Ministerul Sănătății a precizat că doar Inspecția Sanitară de Stat poate efectua controale oficiale în spitale, ANPC a transmis că legislația privind protecția consumatorilor se aplică și serviciilor de alimentație publică și depozitării alimentelor din unitățile sanitare. Autoritatea subliniază că nu există un temei legal pentru ca spitalele de stat să fie exceptate de la regulile impuse operatorilor privați.
Ministerul Sănătății a reacționat după ce ANPC a efectuat mai multe controale în unități spitalicești, subliniind că doar Inspecția Sanitară de Stat are atribuția de a realiza verificări în domeniul sănătății publice. „Ministerul Sănătății este autoritatea abilitată de legea 95/2006 prin Inspecţia Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătăţii publice”, a transmis instituția.
În replică, ANPC susține că spitalele nu sunt exceptate de la reglementările privind protecția consumatorilor și invocă legislația care îi permite să verifice și unități sanitare.