Poliţiştii au reuşit, în mai puţin de 24 ore, să identifice un bărbat de 30 ani, din judeţul Bacău, care a recunoscut că a acoperit cu vopsea de culoare neagră porţiunea în limba maghiară a mai multor indicatoare rutiere din Harghita, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, din datele şi indiciile obţinute de poliţişti în anchetă până la acest moment rezultă că, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, cel în cauză ar fi acoperit cu vopsea de culoare neagră mai multe porţiuni ale unor indicatoare rutiere de orientare, amplasate la intrarea în patru localităţi din judeţul Harghita, una urbană şi două rurale din zona Bazinului Odorheiu Secuiesc, precum şi la intrarea în municipiul reşedinţă, Miercurea Ciuc.
„Prin documentarea profesionistă a ipotezelor de lucru formulate, poliţiştii au identificat şi autovehiculul de care s-ar fi folosit persoana în cauză pentru comiterea faptelor, în interiorul căruia a fost descoperit un recipient de tip spray cu vopsea de culoare neagră, despre care există suspiciuni rezonabile că ar fi fost utilizat la vopsirea indicatoarelor rutiere”, au precizat reprezentanţii IPJ Harghita.
În urma administrării probatoriului, cel în cauză a recunoscut că a vopsit mai multe indicatoare rutiere din judeţul Harghita, dar şi din judeţul Mureş, fapte pentru care riscă o pedeapsă de până la doi ani închisoare, a mai informat IPJ Harghita.
AGERPRES