Potrivit Administraţiei Fondului de Mediu, în judeţul Mureş doar trei firme au reuşit să intre în a doua etapă a programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, deşi s-au înscris 20 de firme, între care şi Remat Mureş.
Dacă în prima etapă, celor patru puncte de lucru ale Remat Mureş au fost distribuite câte şase tichete Rabla, în etapa a doua, acestea nu au mai primit tichete valorice pentru programul Rabla. Administraţia Fondului de Mediu a anunţat că în prima etapă au fost distribuite 25% din numărul total de tichete, în funcţie de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene, conform statisticilor realizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Permiselor. „Consumarea tichetelor primite iniţial a fost condiţia obligatorie pentru depunerea unei noi cereri de distribuire de către colectori. Distribuirea tichetelor solicitate a fost realizată în limita stocului disponibil la nivel naţional pentru persoanele fizice şi până la epuizarea acestora, în funcţie de cererile colectorilor”, a transmis AFM printr-un comunicat de presă. Administraţia Fondului pentru Mediu precizează că sesiunea de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice, inclusiv instituţiile publice din “Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional” este deschisă în prezent. Termenul limită de depunere a dosarelor este 31 august 2013. În acest an, Fondul de Mediu va emite 20.000 de tichete pentru Programul ‘Rabla’, dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice. Potrivit regulilor, în 2013, se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de trei tichete câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei, cât era în 2012. Prin Programul ‘Rabla’ derulat anual din 2005 şi până în prezent au fost casate 459.775 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 225.869 autoturisme noi, reiese din datele oficiale ale AFM.