Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, a declarat marţi că returnarea distincţiei Doctor Honoris Causa de către prof. dr. Peterffy Arpad din Debreczen (Ungaria) este un gest în afara uzanţelor academice şi reprezintă o impoliteţe.
‘Domnul profesor Peterffy a lăsat ceva documente în limba maghiară, bănuiesc că există ceva motivaţie, dar nu ştiu explicaţia gestului său, pentru că am încercat să discut cu dânsul în engleză, ca până acum, dar se grăbea şi a vorbit în maghiară. Returnarea distincţiei reprezintă un gest în afara uzanţelor şi comunicării între oameni care aparţin mediului universitar. Voi solicita conducerii Universităţii din Debrecen, cu care am avut până acum o colaborare foarte bună, să precizeze dacă e vorba de un demers al Universităţii sau de unul individual şi, în funcţie de răspuns, vom lua şi noi măsurile necesare. Oricum, e un gest de impoliteţe neobişnuit şi nejustificat. Lucrurile nu se rezolvă prin poziţii de forţă’, a afirmat Leonard Azamfirei.
Prof. dr. Peterffy Arpad a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că returnează Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş distincţia Doctor Honoris Causa, care i-a fost conferită de această universitate în anul 2005, în semn de protest faţă de respingerea înfiinţării liniei separate în limba maghiară.
Peterffy Arpad a declarat că, împreună cu distincţia, returnează UMF Târgu Mureş toate însemnele şi bunurile care i-au fost acordate, motivul fiind că Senatul Universităţii a respins, la ultima şedinţă, propunerea înfiinţării unei facultăţi de medicină în limba maghiară şi că în acest fel s-ar crea o discriminare. AGERPRES