Polițiștii orașului Luduș au pus în aplicare, în cursul acestei dimineți, două mandate de percheziție, în Luduș și Câmpia Turzii, la locuințele unor persoane bănuite de proxenetism.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe telefoane mobile.
De asemenea, au fost puse în aplicare două mandate de aducere, pe numele a doi bărbați, de 58, respectiv 27 de ani.
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie – iunie 2023, cei în cauză ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o persoană, prin identificarea de clienți, în scopul obținerii de foloase patrimoniale.
În baza probatoriului administrat, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, în continuare urmând a fi prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale .
Suportul de specialitate a fost oferit de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
De asemenea, la activități au participat luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș și polițiști din cadrul I.P.J Cluj – Poliția municipiului Câmpia Turzii.