Poliţiştii mureșeni au efectuat trei percheziţii domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.
La data de 4 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Râciu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș au desfăşurat trei percheziţii domiciliare, pe raza județelor Mureș și Cluj, la locuințele a doi bărbați bănuiți de comiterea infracţiunii de furt calificat.
În fapt, din cercetările efectuate de poliţişti, a reieșit că în noaptea de 30 spre 31 august a.c., cei în cauză, de 27, respectiv de 31 ani, din județul Cluj și Mureș, s-ar fi deplasat cu o autoutilitară pe raza comunei Sânpetru de Câmpie, de unde, de la o stână, ar fi sustras două bovine, care se aflau pe pășune.
În urma descinderilor, la locuința bărbatului din județul Cluj, într-o anexă gospodărească, polițiștii au identificat cele două bovine, care ar fi fost sustrase.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 10.000 de lei, acesta fiind recuperat și predat persoanei vătămate.
În baza probelor administrate, la aceeași dată, faţă de cei în cauză, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul inspectoratului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.
La activități au participat și specialiști criminaliști și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Mureș și Cluj.
Foto arhiva