Juriul de preselecţie pentru cea de-a 23-a ediţie a Galei Tânărului Actor – HOP a ales 16 tineri actori şi patru trupe care vor intra în finala competiţiei, informează, vineri, UNITER.
Preselecţia s-a desfăşurat anul acesta pe baza înregistrărilor video trimise online de concurenţi până la data de 15 iulie, iar juriul i-a avut în componenţă pe Ioan Ardelean (actor), Maia Morgenstern (actriţă), Alina Nelega (dramaturg), Leta Popescu (regizoare) şi Marius Turdeanu (actor).
La secţiunea Individual au fost selectaţi cinci absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti (Nicolae Dumitru, Alexandra Oişte, Teodora Daiana Păcurar, Cristina Tudor şi Georgiana Vişan), cinci absolvenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (Dragoş Ioniţă, Claudia Moroşanu, Mădălina Muşat, Iulian Trăistaru şi Ileana Ursu), doi de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş (Radu Anastas şi Vlad Haneş) şi câte unul de la Universitatea de Vest din Timişoara (Patricia Gavril), Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi (Marina Munteanu), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (Iulia Popa) şi Universitatea Hyperion din Bucureşti (Răzvan Omotă).
La secţiunea Grup au fost selecţionate spectacolele: „Conflictual”, cu Nikolai Becker, Mihail-Andrei Dominte, Andrei Mărcuţă, Iulian Trăistaru, absolvenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai”; „Dictum Meum”, cu Alexandru Ionescu, Alexandru Petcu, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, şi Robert Iosif, absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai”; „Pe lună”, cu Bianca Temneanu, Iulian Trăistaru, absolvenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai”; şi „Unu pe doi”, cu Ana Baciu, Bianca Temneanu, absolvenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai”.
Cea de-a 23-a ediţie a Galei Tânărului Actor, al cărei director artistic este Gigi Căciuleanu, are ca temă „Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual”, iar motto-ul ediţiei este „‘ZIS ŞI FĂCUT’, proiectarea vorbei şi a corpului în spaţiu”.
Gala HOP 2020 va avea loc în luna septembrie la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti – Spaţiul Amfiteatru, precizează UNITER.
Un program permanent al UNITER, Gala HOP este un concurs ce are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic.
Prima ediţie a avut loc în anul 1998, sub direcţia regizorului Cornel Todea, pe care a exercitat-o până în anul 2012.
În perioada 2013-2015, direcţia artistică a evenimentului i-a revenit regizorului Radu Afrim iar între 2016 şi 2018, gala HOP s-a desfăşurat sub bagheta profesorului şi actorului Miklos Bacs.
În 2019, dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu a preluat direcţia artistică a Galei.
Gala se desfăşoară sub forma unui concurs, care este deschis tuturor absolvenţilor facultăţilor de teatru din ţară. AGERPRES
Sursa foto: galahop.uniter.ro