Dorin Florea vrea ca Zilele Târgumureșene să fie nelucrătoare

Dorin Florea vrea ca Zilele Târgumureșene să fie nelucrătoare

 

 

Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat, joi, în deschiderea Târgului Meşterilor Populari, parte a celei de-a 22-a ediţii a Zilelor Târgumureşene, că date fiind numeroasele activităţi programate joi şi vineri în oraş, acestea ar trebui să fie declarate zile nelucrătoare.

„Mi se pare absolut corect ca joi şi vineri, de Zilele Târgumureşene, să fie libere. De ce să te faci că munceşti în aceste zile, mai ales că acestea se suprapun cu zilele în care termină copiii şcoala – nu cred că există oraş în ţară în care lumea să fie antrenată atât de serios în ceea ce înseamnă absolvenţii de liceu sau de facultăţi. Deci, şi românilor şi maghiarilor, de zilele oraşului, le-aş da liber pentru că ar coincide cu bucuria lor. Te duci la muncă, te gândeşti cum să ajungi la festivitate la copil, cum să mergi să întâmpini invitaţii. Sunt tot felul de zile ciudate în care e liber, de ce nu ar fi şi zilele oraşului? Eu le-aş da cu mare bucurie, fiindcă ştiu că, oricum, oamenii nu sunt cu gândul la muncă în aceste două zile”, a declarat Dorin Florea.

Cât despre Târgul Meşterilor Populari, Dorin Florea a spus că invitarea artizanilor face parte din tradiţie, întrucât aceştia nu vin la Târgu Mureş din spirit mercantil, ci sunt adevăraţi creatori de valori.

„E o bucurie să îi vezi pe oameni şi să apreciezi munca lor. Şi mai ales când ai ocazia să vezi oameni care reuşesc prin munca lor, prin vocaţia lor. Oamenii aceştia nu vin doar pentru a se manifesta din punct de vedere al afacerii, oamenii aceştia sunt creatori. Dacă stai de vorbă cu ei, pot să îţi destăinuie nişte lucruri absolut fabuloase”, a declarat edilul.

 

Viceprimarul din Târgu Mureş, Makkai Gergely, a arătat că la Târgul Meşterilor Populari participă 80 de meşteşugari şi că, pe lângă acest târg, Zilele Târgumureşene cuprind şi alte zeci de manifestări culturale, artistice, gastronomice, sportive etc.

AGERPRES