Moş Crăciun a mobilizat ‘reni’ din toate domeniile de activitate pentru a onora în totalitate sutele de dorinţe exprimate în scrisorile primite în cadrul proiectului „Dragă Moş Crăciun”, campanie care a pus accentul pe copiii cu posibilităţi reduse din zonele rurale ale judeţului Mureş.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
„Moş Crăciun a răspuns la toate scrisorile. Am început iniţial cu 15 scrisori, iar numărul lor aproape s-a triplat, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Am încheiat acţiunea din satul Râpa de Jos, de unde am avut surpriza să primim 15 scrisori. Urmează să ne deplasăm şi în alte sate de lângă Târgu Mureş. Mă bucur că aceşti copii au primit tot ce şi-au dorit, tot ce i-au scris Moşului. Pentru unii dintre ei este pentru prima oară în viaţă când primesc absolut tot ce şi-au dorit – tablete, laptopuri, jucării, haine, dulciuri, absolut tot ce au scris că îşi doresc. Bucuria din ochii lor nu se compară cu nimic. Mă întreba cineva ce îmi doresc eu de Crăciun, asta mi-am dorit eu de Crăciun, să îi fac pe alţii fericiţi şi sper că am reuşit. Acţiunea a fost gândită împreună cu colegul meu, Paul Beică, cu care am şi filmat clipul de campanie, prin luna noiembrie. Am început atunci campania şi am anunţat că oricine doreşte poate să adopte o scrisoare din cele 15 pe care le-am prevăzut iniţial, doar că numărul lor a ajuns la circa 40. Sunt mai multe sate şi localităţi unde Moş Crăciun va ajunge în aceste zile, însă de aici, de la Râpa de Jos, au fost cele mai multe scrisori, prin implicarea preotului Dacian Oprea”, a declarat Natalia Lazăr, unul dintre iniţiatorii proiectului „Dragă Moş Crăciun”.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
În mod surprinzător, majoritatea copiilor din Râpa de Jos au scris că îşi doresc zăpadă de Crăciun şi, în momentul în care Moşul şi renii săi au ajuns în sat, pentru a onora dorinţele copiilor, a început să ningă.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
„Iată că a început să ningă şi, în mod surprinzător, mulţi dintre copii ne-au scris că îşi doresc zăpadă. Moşul s-a gândit şi la asta. Ne bucurăm că i-am putut face fericiţi. Ce ne-a impresionat cel mai mult aici a fost că preotul Dacian Oprea este atât de aproape de familiile din localitate şi, mai ales cei trei fraţi Man, care au un tată bolnav, iar Vlad, cel mare, îl bandajează şi îl îngrijeşte, iar copiii lucrează cu ziua prin sat. E puţin trist că la vârsta asta trebuie să facă lucrurile astea. Ştiu că stau la sat şi că pe aici copiii muncesc, îşi ajută părinţii şi la câmp, dar parcă totuşi ar trebui să îşi trăiască copilăria mai mult şi cred că, puţin-puţin, le-am redat-o astăzi”, a susţinut Natalia Lazăr.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
Alaiul lui Moş Crăciun i-a găsit pe copiii din sat la biserică, unde participau la Liturghie, majoritatea fiind însoţiţi de părinţi sau de bunici.
Nu mică le-a fost mirarea acestora când au observat-o, printre ajutoarele lui Moş Crăciun, pe Maria Elena Casoni, asistent medical principal în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe SMURD Târgu Mureş, cea care a fost distinsă anul trecut, de Ziua Naţională, cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler de către de preşedintele Klaus Iohannis, după ce s-a oferit voluntar pentru misiunile din Italia şi Republica Moldova, în lupta împotriva SARS-CoV-2.
„Acestei campanii cu siguranţă toată lumea i s-ar fi alăturat, mă bucur tare mult că am făcut parte din această echipă. Le spun tuturor copiilor că Moşul există şi vine la toţi cei care sunt cuminţi. Cum a spus şi părintele Dacian Oprea, biserica din Râpa de Jos este mică, dar sufletele de aici sunt mari şi deschise. Este o atmosferă plăcută şi toţi s-au simţit minunat”, a afirmat Maria Elena Casoni.
După ce a împărţit cu generozitate numeroasele cutii cu cadouri, Moş Crăciun le-a cerut copiilor ca niciodată să nu uite de el şi să trăiască mereu bucuria resimţită în această zi.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
„Vă doresc Sărbători Fericite! Să nu uitaţi de mine. Precum aţi văzut, la toţi copiii care mi-au scris, le-am adus tot ce şi-au dorit. Am auzit că sunt copii buni aici şi nu am uitat de ei, nu m-a oprit nici vremea. Ba mai mult, astă noapte am cernut zăpadă, ca să avem zăpadă de Crăciun, poate vor merge şi cu săniuţa”, le-a spus Moş Crăciun.
Copiii din Râpa de Jos şi-au dorit şi au primit lucruri utile pentru şcoală, şi nu numai, cum ar fi laptopuri, tablete, telefoane mobile, brazi, decoraţiuni de Crăciun, jucării, alimente, instalaţii de încălzire, boilere, costumaşe cu personaje din desene animate, lemne de foc.
Au fost şi copii care au lăsat la latitudinea Moşului ce să le aducă. Robert Haţegan a transmis că marea sa dorinţă este „să îmi fie părinţii acasă şi sănătate”. Şi Vlăduţ Ioan Harpa i-a scris lui Moş Crăciun – „să ne dea sănătate mie şi la întreaga familie, o pereche de bocanci, o puşcă cu bile şi dulciuri”.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
Preotul din Râpa de Jos, Dacian Oprea, a fost plăcut surprins de alaiul care a umplut până la refuz biserica din sat, mai ales că Moş Crăciun i-a pregătit şi lui o surpriză: a fost anunţat că se adună fonduri pentru achiziţionarea unor aparate necesare încălzirii centrului cultural pe care l-a construit în sat, pe care l-a dotat inclusiv cu bănci şi calculatoare şi cu spaţii de joacă pentru cei mici.
Astfel, copiii din sat vor putea să îşi facă temele, asistaţi de profesori voluntari, pentru îmbunătăţirea rezultatelor şcolare.
„În duminica premergătoare sărbătorii Naşterii Domnului, după Sfânta Liturghie, am avut marea bucurie să văd că apare cineva în biserica noastră şi acel cineva a fost Moş Crăciun, care a răspuns scrisorilor trimise de către copiii din această localitate. Fiecare cu dorinţele lor. Şi Moşul, fiind foarte darnic, le-a şi îndeplinit fiecăruia dintre ei. Le-a adus exact ce şi-au dorit şi au scris în scrisori. Le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această minune înaintea sărbătorii Naşterii Domnului, această minune de a bucura copiii, de a fi alături de ei şi, în primul rând, doamnei Natalia Lazăr care a iniţiat acest proiect. Cei care ajută nu trebuie uitaţi, am vrut să îi menţionez pe fiecare dintre ei şi i-am răsplătit cu câte o diplomă de recunoştinţă pentru întregul ajutor oferit copiilor din parohia noastră prin aceste cadouri”, a declarat preotul Dacian Oprea.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
Adulţii care se aflau la biserică au fost uimiţi de dărnicia Moşului, iar unii i-au transmis că ar trebui să stimuleze copiii să ofere şi ei ceva la schimb, cum ar fi rezultate mai bune la învăţătură şi să treacă mai des pe la biserică.
„Am fost 35 de ani învăţătoare în acest sat şi am 39 de ani de activitate la catedră. Acţiunea a fost interesantă, frumoasă, copiii au primit foarte multe cadouri, e lăudabilă iniţiativa preotului şi vă mulţumim în numele tuturor. Copiii cred că ar trebui să vină mai mult la biserică şi totuşi Moşul să le ceară ceva în schimb, pentru că unii se învaţă numai să primească. Ar trebui să pună mâna pe carte şi să vină la biserică, dar nu numai în ziua în care primesc cadouri”, a subliniat învăţătoarea Ioana Echim.
Alaiul lui Moş Crăciun nu i-a uitat nici pe bătrânii singuri din satul Râpa de Jos, care au primit cu lacrimi de recunoştinţă darurile aduse, unii spunând că niciodată nu au avut parte de o asemenea surpriză plăcută de sărbători.
Foto: (c) Dorina MATIS/AGERPRES
„În 2 octombrie am împlinit 80 de ani. Aşa ceva nu am mai primit şi îi spun fiecărui om bătrân: să nu mori până nu primeşti aşa ceva. În 80 de ani nu am primit cadou de la Moş Crăciun. Să trăiască cine a adus şi cine a făcut treaba aceasta, fiindcă ne-au dat şi nouă ceva, bătrânilor singuri şi amărâţi. Noi avem noroc cu Dumnezeu şi cu televizorul că ne petrecem vremea, altfel nimeni nu ne caută. Părintele mă îndeamnă mereu să vin la biserică, să nu mă las. Că plouă, că ninge, iau cârja şi vin, când n-oi mai putea, o las jos şi nu mai vin. Acestor oameni le urez să ajungă anii mei sănătoşi, fiindcă aşa surpriză frumoasă nu am avut de când mă ştiu”, a mărturisit Maria Ştef.
Însoţitorii lui Moş Crăciun, alături de preotul din sat, s-au deplasat apoi la casele vârstnicilor rămaşi singuri, pentru a împărţi alimente.
Din alaiul Moşului au făcut parte şi câteva familii înstărite din judeţul Mureş, care şi-au dus copiii să vadă cum trăiesc alţii de vârsta lor, care este viaţa acestora, ce înseamnă să munceşti la câmp de mic şi cum apreciază la adevărata valoare orice lucru, pe care cei mai norocoşi îl consideră neînsemnat. AGERPRES