Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
În fapt, la data de 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați de către un reprezentant al Casei Memoriale Avram Iancu din municipiu, cu privire la faptul că, în perioada 18-20 septembrie a.c., un perete al imobilului în cauză a fost vopsit.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, care a constatat că cele sesizate se confirmă.
Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că o porțiune dintr-un perete al Casei Memoriale Avram Iancu din Târgu Mureș a fost vopsit cu o substanță de culoare roșie și neagră, cu anumite inscripții, fără tentă extremistă.
În cauză, a fost înregistrat un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și luării măsurilor legale, sub supravegherea unității de parchet competente