Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a întocmit un dosar penal pentru membrii Secţiei de Votare nr. 117 din Sighişoara, care au decis să plece cu urna mobilă fără a fi însoţiţi de reprezentatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş, repartizat la secţia respectivă.
Oficiali din cadrul Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană numărul 28 Mureş au declarat, pentru AGERPRES, că poliţiştii efectuează cercetări în baza art. 390 alin. 2 din Codul penal, pentru nerespectarea regimului urnei de vot.
Art. 390 alin 2. prevede că ‘încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi’.
AGERPRES