La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul I.P.J. Mureș au demarat verificări în urma vizionării unui clip din care rezultă că un urs este transportat în furcile unui utilaj agricol.
În urma activităților desfășurate, s-a stabilit că un bărbat, de 39 de ani, din Saschiz, a condus, pe raza localității Mihai Viteazu, din județul Mureș, un utilaj agricol, transportând, totodată, cu furcile utilajului, un urs.
De asemenea, s-a mai constatat că animalul a fost găsit decedat înainte de a fi transportat cu vehiculul respectiv.
În cauză, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș au deschis dosar penal în baza Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luării măsurilor legale.