Miercuri, 05 iunie a.c., în jurul orei 11.00, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara au oprit în trafic, pe DJ 106, un autoturism, condus de un bărbat, de 33 de ani, din judeţul Sibiu, căruia în urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
La data de 05 iunie a.c., în jurul orei 11.55, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au oprit în trafic, pe strada Păltiniş din localitate, un autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani, căruia în urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Din verificările efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.