Nicicând Ziua Europei nu a fost aniversată într-o asemenea opoziție cu Ziua Victoriei ca în acest an.
În ziua de 9 mai, UE celebrează ștergerea unor rivalități istorice și așezarea națiunilor europene pe orbita unui proiect comun, indiferent de conflictele fratricide în care acestea s-au lăsat prinse de-a lungul istoriei. După două mii de ani în care războaiele s-au ținut lanț și după ce s-au confruntat cu ororile celui de-al Doilea Război Mondial, cel mai cumplit măcel provocat vreodată de om, europenii au decis să învețe din dramele trecutului și au sacrificat un edificiu forjat din vechi echilibre de putere care se construiseră în numele unor interese naționale, regionale sau individuale înguste.
În ziua de 9 mai 1950, ministrul francez de Externe, Robert Schuman, a propus plasarea producției de cărbune și oțel sub o autoritate comună, cu scopul de a controla producția de armament și de a înlătura posibilitatea izbucnirii unui nou război pe continent. Declarația lui Schuman este considerată piatra de temelie a proiectului european.
În aceeași zi, Rusia marchează Ziua Victoriei împotriva nazismului, pe care propaganda lui Vladimir Putin a transformat-o într-o demonstrație de forță, prilej pentru exhibarea unei culturi a resentimentului față de Occident. Mulți rușii par să fi uitat că „Marele Război Patriotic” purtat de URSS împotriva Germaniei lui Hitler nu a fost câștigat fără ajutorul aliaților occidentali, sprijinul Statelor Unite fiind decisiv (chiar Stalin ar fi recunoscut, potrivit lui Nikita Hrușciov, că Uniunea Sovietică nu ar fi ieșit învingătoare fără ajutor american).
În contextul agresiunii militare a Rusiei în Ucraina, Ziua Victoriei se golește de orice semnificație istorică și devine un nou prilej de propagandă prin care Rusia slăvește războiul împotriva „moștenitorilor ideologici ai nazismului”, dar mai ales o etalare a capacităților de ripostă împotriva Vestului, căci Rusia „se luptă cu NATO” de fapt, dacă ar fi să dăm crezare Kremlinului.
Pentru UE, 9 mai este o sărbătoare a păcii și a prosperității, cele mai importante realizări ale europenilor din 1945 încoace. Europa postbelică nu a fost lipsită de tensiuni și de rivalități interne, dar acestea au fost purtate în spiritul unei cooperări pașnice între popoarele europene, care și-au gândit destinul în interiorul unei ordini juridice comune.
Pentru Rusia, Ziua Victoriei din acest an este o zi fără victorie, este doar un simplu prilej pentru o parada militară lipsită de strălucire. Rușii nu avansează în Ucraina și se concentrează pe consolidarea unor avantaje pe axa Crimeea-Donbas. În nord sunt împinși de contraofensiva ucraineană spre frontieră. Echipamentele de luptă sunt distruse sistematic, soldații sunt eliminați într-un număr surprinzător de mare. Economia este ciuruită de sancțiuni, iar țara mai izolată ca oricând. Putin a întors spatele prezentului și s-a refugiat în istorie, pe care o rescrie după bunul plac.
Pentru europeni, 9 mai este un prilej de reflecție cu privire la cel mai prețios cadou pe care Putin a reușit să-l ofere Vestului în ultimele 75 de zile: Germania a ieșit din amorțirea pacifistă, Ucraina, Republica Moldova și Georgia au făcut pași spre UE, iar NATO a primit un suflu nou, cu Suedia și Finlanda în pragul aderării. Putin a oferit Vestului o unitate pe care niciun lider occidental nu ar fi reușit să o facă de unul singur.
În iarnă, Rusia cerea garanții de securitate Occidentului care includeau retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria. Tot atunci, nega intenția de a invada Ucraina și își apăra dreptul de a efectua manevre militare pe propriul teritoriu și în limitele Uniunii statale Rusia-Belarus. Timp de 75 de zile, oficialii ruși au continuat să nege că ar fi invadat Ucraina și au acuzat regimul de la Kiev că își regizează crimele de război. Moscova nu renunță la război, nu se va opri din atrocități până când nu va obține un avantaj tactic sau strategic în Ucraina. Nu se va opri nici din propaganda care îl menține captiv pe „homo sovieticus” într-un episod prelungit de schizofrenie colectivă.
România este în vecinătatea acestui război, iar dacă Rusia ajunge la Gurile Dunării, vom intra în linia întâi a conflictului. Ziua Europei este, poate, cel mai bun moment de reflecție pentru ce a însemnat parcursul european al României și pentru a înțelege cât de importante sunt garanțiile de securitate pe care ni le oferă UE și NATO. Ucraina ne-a făcut și nouă, românilor, un cadou: ne-a învățat cât de mult contează să fim de partea bună a istoriei.
Foto: www.celebrateeuropeday.net
Leonard Azamfirei