Două dintre cele 87 de școli din România învingătoare în acest an la competiția „Școala europeană” sunt din Mureș. Potrivit listei făcute publice de Ministerul Educației, pe lista câștigătorilor se regăsesc școlile gimnaziale „Friedrich Schiller” din Târgu Mureș și „Teleki Domokos” din Gornești, acestea fiind premiate la Palatul Parlamentului în cadrul celei de a XVI-a ediții a competiției.
Premiul este în valoare 5.000 de lei de fiecare școală câștigătoare și va fi utilizat pentru dotarea unităților școlare.
Competiţia „Şcoala europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar, care au fost şi sunt implicate în proiecte şi programe europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Această competiţie constă în evaluarea calităţii şi coerenţei manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte şi programe le au asupra şcolii şi asupra comunităţii din care aceasta face parte.
„Ajunsă la cea de-a 16-a ediţie, competiţia naţională Şcoala europeană
a devenit din ce în ce mai atractivă pentru unităţile de învăţământ din
România, atât de stat, cât şi particulare. Acest lucru este dovedit prin
numărul mare de dosare de candidatură depuse în vederea evaluării. Anul acesta
au fost depuse 136 de dosare de candidatură. Anul 2019 este foarte important
pentru noi ca stat, este anul în care, în primul semestru, România asigură
pentru prima dată Preşedinţia rotativă a Consiliului UE. În domeniul educaţiei
şi formării profesionale, contribuţia României la crearea unui spaţiu european
al educaţiei se regăseşte sub motto-ul „Educaţia care conectează”,
fiind centrată pe interacţiunea a trei aspecte principale: mobilitate,
excelenţă şi incluziune”, a afirmat secretarul de stat în MEN Ionel
Florian Lixandru, la festivitatea de premiere.
Potrivit acestuia, în acest an a crescut numărul
de şcoli câştigătoare, de la 65 la 87.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.