Doctorul Gabriela Radulian, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, a declarat, miercuri, în cadrul celei de-a treia Conferinţe Naţionale Interdisciplinaritate şi Cercetare în Diabetul Zaharat de la Târgu Mureş, că diabetul reprezintă o importantă problemă de sănătate publică şi că o abordare comună, interdisciplinară, poate reprezenta cheia succesului în lupta cu această maladie.
„Fiind vorba despre diabet, ca urmaş al profesorului Ion Pavel, fondatorul diabetologiei din România, şi totodată fiind elevă a profesorului Ionescu-Tîrgovişte, am fost de la bun început conştientă în toată activitatea mea de importanţa faptului că diabetul zaharat reprezintă o patologie complexă, în care acest element pe care dumneavoastră îl definiţi în această conferinţă se situează în primul plan. Pentru că de fiecare dată le spun studenţilor mei: indiferent de specialitatea pe care o veţi avea, veţi îngriji şi persoane cu diabet zaharat. Este o realitate, pentru că astăzi diabetul reprezintă o importantă problemă de sănătate publică şi atunci această abordare comună interdisciplinară reprezintă, să spunem, cheia succesului, legată, bineînţeles, de evoluţia favorabilă a diabetului zaharat şi mai ales a complicaţiilor sale”, a declarat dr. Gabriela Radulian, membru al Academiei Române de Ştiinţe Medicale.
Ediţia a III-a a Conferinţei Naţionale Interdisciplinaritate şi Cercetare în Diabetul Zaharat este organizată de Academia de Ştiinţe Medicale şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, sub egida Academiei Române, şi reuneşte specialişti din domenii diverse, precum nutriţie şi diabet, cardiologie, neurologie, oftalmologie, nefrologie, ortopedie, genetică, endocrinologie, pediatrie etc.
„Evenimentul de astăzi reflectă minunat direcţiile în care universitatea doreşte să stimuleze dezvoltarea cercetării în această interdisciplinaritate de care s-a vorbit şi se vorbeşte foarte mult. Evenimentele ca cele de azi nu-şi doresc altceva decât să transmită cunoaştere de vârf pe care să o translaţionăm apoi în societate, pentru că nu există misiune mai nobilă decât aceea de a ameliora suferinţa şi calitatea vieţii pacienţilor noştri. Diabetul ne oferă cu prisosinţă un câmp de luptă. Ceea ce s-a întâmplat în cu diabetul în ultimele decenii este impresionant. Nu există patologie mai ofertantă din acest punct de vedere al colaborării, atât în ceea ce priveşte îngrijirea, cât şi în ceea ce priveşte cercetarea”, a afirmat prorectorul UMFST Târgu Mureş, profesor doctor Anca Negovan.
Prorectorul UMFST Târgu Mureş a subliniat că îşi doreşte ca aceste conferinţe să aducă lumină şi să rezolve o parte din aceste probleme greu de gestionat, „pentru că povara vine din numărul imens de pacienţi cu diabet, din tendinţa aceasta de îmbătrânire a populaţiei şi, nu în ultimul rând, de paucitatea resurselor şi inegalitatea distribuirii lor”.
„Ceea ce ne dorim (…) este să beneficiaţi la maxim de cadrul oferit de universitatea noastră şi să contribuie în cât mai mare măsură acest eveniment la constituirea, la legarea unor colaborări, prietenii şi constituirea unor nuclee de cercetare atât de necesare mediului academic, dar nu în ultimul rând societăţii şi pacientului”, a subliniat dr. Anca Negovan.
Şefa secţiei de diabet din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, dr. Mariana Tilincă, a afirmat că există o deschidere tot mai largă a perspectivei terapeutice a pacientului diabetic, graţie eforturilor cercetătorilor.
„În contextul unei dezvoltări galopante a cercetării în sfera diabetului şi a bolilor metabolice, cu inserţii în medicina clinică, iniţial punctiforme în diabetologie, cu extensie ulterioară în specialităţi conexe. Conferinţa vine să completeze acest tablou în continuă remodelare, prin coroborarea numeroaselor specialităţi clinice cu activitatea de cercetare. Interdisciplinaritatea devenit o paradigmă în ceea ce priveşte abordarea actuală a patologiei medicale. În prezent asistăm la o deschidere tot mai largă a perspectivei terapeutice a pacientului diabetic, graţie eforturilor de netăgăduit a celor ce stau în spatele noilor opţiuni de tratament. Managementul acestei patologii extrem de complexe include atât monitorizarea evoluţiei pacientului, cât şi introducerea de molecule moderne lansate pe piaţă, alături de tehnologii de înaltă performanţă al căror scop îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului”, a accentuat dr. Mariana Tilincă.
Într-un mesaj online transmis participanţilor la ediţia a III-a a Conferinţei Naţionale Interdisciplinaritate şi Cercetare în Diabetul Zaharat, academicianul Constantin Ionescu-Tîrgovişte a subliniat că interdisciplinaritatea este o colaborare intercolegială, întrucât implică o multitudine a specialităţilor medicale, existând o nevoie foarte concretă de colaborare între medici pentru rezolvarea unui singur caz. AGERPRES