Când inima tace, ascultăm noi. Când inima cedează, luptăm noi. Și uneori, viața renaște.
După o lungă perioadă de tăcere, în care am așteptat, am sperat, am ținut oameni în viață cu știința noastră și cu răbdarea lor, sala de operație de la Târgu Mureș a redevenit locul în care viața se întoarce. Cu toată forța ei.
Am realizat, împreună cu echipa Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant din Târgu Mureş două transplanturi de cord în doar trei zile.
Primul — un bărbat de 35 de ani, soț şi tatǎ a trei copii. Cordul a venit de la București. O inimă oprită într-un alt piept, dar care bate din nou într-un altul, aici, la noi. A fost o intervenție grea, dar reușită. Și astăzi, când am intrat în salonul lui, l-am văzut respirând. Trăind. Fără aparate. Cu ochii înlăcrimați. Nu știu dacă poate exista un moment mai greu, dar nici unul mai frumos, în meseria noastră.
Al doilea transplant… e o poveste care m-a răscolit adânc. Un bărbat de 53 de ani, aflat de multă vreme pe lista de așteptare pentru un transplant. A început să se simtă tot mai rău. Ieri am decis, împreună cu echipa, că trebuie să-i implantăm o inimă artificială. Nu mai aveam timp. L-am pregătit. Eram deja în ritmul unei alte lupte.
Și atunci… a venit acel telefon. O inimă disponibilă. La Oradea.
A fost ca și cum cineva, acolo sus, a întins mâna și a spus: „Nu încă. Nu azi.” În câteva ore, acel cord era aici. În mâinile noastre. L-am transplantat. Și acum, bărbatul trăiește. Nu cu plastic și metal. Cu viață. Cu o inimă adevărată.
Aceasta nu este doar medicină. Este o lecție de umanitate. Este o pledoarie pentru speranță. Este un omagiu pentru familiile care, în mijlocul propriei tragedii, au ales să ofere viață altora. Nu există gest mai greu. Nici mai nobil. Vă mulțumesc!
Mulțumesc colegilor din echipele de prelevare, deplasate la București și la Oradea. Mulțumesc echipei mele de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș — oameni cu mâini ferme și suflet mare, care nu cedează niciodată.
Și vă rog, pe voi toți, cei care citiți aceste rânduri: vorbiți în familie despre donarea de organe. Fiți pregătiți să spuneți da vieții, atunci când vi se pare că totul s-a sfârșit. Pentru că, uneori, ceea ce moare într-un om, salvează în altul.
„Inima nu moare. Doar învață să bată altfel.”
Astăzi, două inimi bat din nou. Două vieți merg mai departe. Și noi mergem cu ele.
Prof.Univ.Dr. Horațiu Suciu