Mai bine să regreți o decizie luată, decât să te ferești de ceva nou
Interlocutorul meu de azi, dr. Dragoș Popa, implicat în construcția și funcționarea centrului Nova Vita al cărui director medical a fost mai bine de șapte ani, a declarat la vremea respectivă: „Privind în urmă, îmi voi aminti mereu cu plăcere că am efectuat prima intervenție chirurgicală din Nova Vita, am asistat cu emoție la prima naștere, la primul cateterism, precum și multe alte „noi începuturi“ pe care am încercat să le transform într-o poveste de succes”. Urmându-și deviza: „Mai bine să regreți o decizie luată, decât să te ferești de ceva nou”, Dragoș Popa, fost președinte al filialei orășenești, fost consilier județean PSD, în 2016 demisionează și din partid și din funcția de director medical la Nova Vita pentru a se pregăti de „ceva nou”. Despre ce este vorba, aflați din discuția de mai jos.
Incipit Vita Nova
Rep.: Ce v-a determinat să plecați din România?
Dragoș Popa: N-a fost o decizie ușoară, dar de la primul gând de plecare până la inițierea demersurilor pentru semnarea unui contract, n-a trecut un an! Deși aveam o stabilitate financiară și socio-profesională, am decis, că pentru mine și mai ales pentru familia mea ar fi bine să încercăm această schimbare. Renunțarea la viața stabilă, dar extrem de agitată în România, la locul de muncă, la activitatea la UMF, la casa care reprezenta „acasă” pentru noi, toate acestea au însemnat și asumarea unui risc, dar și o doză de nebunie.
Rep.:Și cu toate astea…?
Dragoș Popa: Am ales să plecăm! Gândul că avem trei copii minunați care ne aduc multe bucurii ne-a îndemnat să încercăm să le oferim o viață mai bună și liniștită. Întotdeauna am considerat, că în viață e mai bine să regreți o decizie luată, decât să te ferești de ceva nou. Deocamdată nu regretăm!
Rep.: De ce ați ales Suedia ?
D. P.: Luasem în calcul mai multe variante, dar în urma unor discuții cu niște prieteni deja stabiliți în Suedia, am putut afla tot mai multe detalii despre sistemul medical și viața de aici. Am candidat pentru un loc de muncă la un spital, sfătuit de un prieten, iar după ce am primit răspunsul pozitiv, toate celelalte proceduri (curs de limbă, contract, validare studii etc.) s-au desfășurat prin intermediul unei firme de recrutare.
Rep.: Cât de importantă este cunoașterea limbii suedeze?
D.P.: Pentru obținerea legitimației de muncă în Suedia trebuie să cunoști limba la nivel de C1 (nivel avansat) și să promovezi apoi un examen de limbă. Deși foarte multă lume cunoaște limba engleză, ca să lucrezi în domeniul medical, condiția de bază este cunoașterea limbii suedeze.
Rep.: Cum ați învățat limba suedeză?
D.P.: Am urmat un curs intensiv de limbă suedeză, cu durata de patru luni, sub coordonarea aceleași firme de recrutare. Din aprilie 2018 lucrez la spital, efectuez aceleași activități, ca oricare alt coleg suedez, mă refer la consultații, operații, gărzi,…dar continui să învăț limba pentru a mă putea exprima cât mai bine.
Rep.: La care spital lucrați?
D.P.: Lucrez la Spitalul din Varnamo, care alături de alte două spitale deservesc un județ situat în sudul țării. Pe lângă urgențele medico-chirurgicale în acest spital tratăm și bolile cronice. Recent a fost desemnat „Cel mai bun spital al anului 2018” în categoria spitalelor mari și mijlocii. Acest clasament nu include spitalele universitare și spitalele mici.
Rep.: Cel mai bun spital are și profesioniști pe măsură!
D.P.: Apreciez colectivul în care lucrez, avem o echipă de profesioniști alături de care mă simt bine! Aici chiar există termenul de echipă. Medicii și asistentele participă împreună la luarea deciziilor medicale, asigurându-se un suport cât mai complex pentru pacient. De fapt, în Suedia e ceva banal ca cetățeni de diferite naționalități să lucreze în orice activitate economică. În spitalul din Varnamo sunt foarte mulți medici români care s-au integrat, fiind stabiliți aici de mai mulți ani.
Rep.: Care sunt etapele drumului parcurs de absolventul de medicină?
D.P.: După terminarea facultății de medicină, tinerii încep stagiatura de aproape 18 luni, în spitale și cabinete de medicină de familie. Urmează un examen foarte dificil, pe baza cărui rezultat se pot înscrie la clinica unde doresc să lucreze. În urma unui interviu pot fi acceptați (sau nu) să devină rezidenți în acele clinici. În evaluarea lor se ține cont atât de cunoștințele teoretice, cât și de abilitățile practice.
Rep.: Ce durată are rezidențiatul?
D.P.: Durata rezidențiatului diferă în funcție de specialitatea aleasă. La terminarea perioadei, medicul își poate continua activitatea la secția unde s-a pregătit sau în alt spital. Rezidențiatul – spre deosebire de România – se poate desfășura în orice spital, nu doar în centrele universitare, condiția fiind accesul medicului la obiectivele menționate în curricula de rezidențiat.
Rep.: În buzunarul halatului încape șpaga?
D.P.: Nu există noțiunea „șpagă” în spitale, iar eu nu am întâlnit-o nici în alte domenii!
Rep.: Se poate trăi din salariul de medic?
D.P.: Da. Se poate trăi. Chiar dacă din perspectiva dotărilor și a organizării munca este mai ușoară, medicii lucrează cu adevărat mult și au responsabilități la fel ca oriunde în domeniul medical.
Rep.: Ce vă lipsește în Suedia ?
D.P.: Îmi lipsesc mulți oameni dragi care au rămas în țară: familie, prieteni, colegi, medici, cunoscuți. Păstrez amintirile plăcute, recunoștința față de cei care au contribuit la formarea mea ca om. Sunt multe lucruri care mă leagă și ne leagă de România și cu siguranță așa va rămâne pentru totdeauna. Nu exclud nici varianta ca într-o zi să revenim în țară, dar până atunci, continuăm să ne adaptăm aici!
Rep.: Cum se vede poporul nostru de la distanță?
D.P.: Lipsurile din perioada comunistă au creat un popor frustrat, care după revoluție a început să-și satisfacă poftele prin a-și cumpăra televizor color, mașină cât mai modernă, apoi casă cât mai mare, să plece în concedii, uitând de adevăratele valori mult mai importante în viață: educația, familia, dezvoltarea spiritului civic, patriotismul, religia… lucruri care îți pot da satisfacții pe termen lung.
Rep.: Opinia politicianului?
D.P.: Politica postrevoluționară a creat posibilitatea de a perpetua în funcții de decizie impostura și neprofesionalismul, care în zilele acestea parcă sunt duse la extrem. Nimeni nu mai crede că se dorește cu adevărat însănătoșirea reală a sistemului, din cauza exemplelor proaste de-a lungul anilor. Sistemul de valori din România este dat peste cap. Toți cei care au copii și realizează ce se întâmplă cu adevărat în țară, mizează că la un moment dat, după ce-și vor termina studiile, să recurgă la ultima soluție rezonabilă: plecarea în altă țară!
Rep.: Profesionalismul medicului român, mit sau realitate?
D.P.: A existat și mai există tendința, din păcate greșită, în care toată lumea vorbește de profesionalismul celor instruiți în România. Este o ipoteză care în ultimii ani tinde să se infirme. Pornind de la școlile profesionale, la universități, ar trebui să ne întrebăm: oare mergem într-o direcție bună? Când în același timp și în același spațiu îngust într-o clinică universitară își desfășoară activitatea 20 de rezidenți și 50 de studenți, nu te poți aștepta la rezultate spectaculoase. Este evident că în timp va apune și mitul medicului român bine pregătit, care ar putea practica oriunde în Europa.
Rep.: Credeți că ar fi nevoie de o schimbare în educație?
D.P.: Obligatoriu, educația trebuie să se orienteze pe standardele și nevoile societății contemporane. Educația înseamnă mai mult decât vrea sistemul să ne transmită. Înseamnă să poți lucra într-o echipă, să înveți să respecți, să înveți să pierzi, dar să nu renunți, să înveți să ajuți și să ceri ajutor, să înveți că poți întreba oricând, fără să fii condamnat de cineva pentru asta!
Rep.: Ați vorbit despre respect, noțiune pe cale de dispariție la noi!
D.P.: Da. Există respect față de sistem, față de medic și pacient deopotrivă. Pacientul are încredere în medic, chiar dacă e medic stagiar, fără prea multă experiență medicală, pentru că pacientul știe că acel medic a fost desemnat de sistem ca să se ocupe de problema lui și nu are nicio îndoială ca nu va fi tratat corespunzător.
Rep.: În Suedia oamenii sunt mai răbdători?
D.P.: Diferențele țin de mentalitate, educație, istorie… Toată lumea are răbdare. Pentru o afecțiune cronică de exemplu, pacientul poate aștepta și șase luni ca să fie programat la operație, dar oricând poate merge la urgențe pentru a fi tratat. Cazurile oncologice desigur au alt regim de tratament. Sistemul de medicină primară este mult mai dezvoltat și foarte multe dintre afecțiunile care în România sunt tratate în spital, în Suedia sunt rezolvate de medicul de familie. Doar cazurile complicate sunt orientate spre specialiști.
Rep.: Cum ați putea rezuma diferențele față de sistemul românesc?
D.P.: Medicii au cam același program ca și în România, dar există o planificare precisă, pe săptămâni. Există tendința de supraspecializare a medicilor spre binele pacienților. Spitalul asigură un permanent suport pentru dezvoltarea profesională. Există protocoale medicale, dar se permite și conduita personală a medicului în rezolvare cazului. Există tendința spitalizării de o zi în anumite cazuri chirurgicale. Birocrația este minimă. Pacienții au un jurnal electronic și tot istoricul lor medical poate fi accesat.
Rep.: Și totuși…
D.P.: Am și un sentiment de amărăciune când știu că și în România s-ar putea îndrepta lucrurile spre bine, dacă ar exista conștiința colectivă. Schimbarea poate să înceapă de la fiecare om în parte. Fiecare pas poate duce în timp la o schimbare reală a societății. În același timp știu că nu putem spera la o schimbare profundă a societății atâta timp cât o bună parte din cetățeni nu vor să fie înșelați, dar se bucură când primesc foloase nemeritate, nu vor să muncească bine, dar vor să fie plătiți, nu vor educație, dar vor să aibă păreri despre orice.
A consemnat Erika MĂRGINEAN
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.